Ultrașii dau vina pe Jandarmerie și pe FRF pentru acest presupus abuz, iar motivele ar fi inexplicabile.
„FRF + Jandarmeria i-au vândut pe ultrașii din Peluza Naționalei. Mai mulți membri ai grupurilor care merg constant în peluza tricoloră au fost arestați la intrarea în Germania, atât pe căi aeriene, cât și rutiere și feroviare. Ultrași din Honor et Patria, Uniți Sub Tricolor, Ultras Craiova și de la Vaslui au fost ținuți ore în șir în arest, după care au fost expulzați de unde au venit. Motivele sunt halucinante: posesie de tricou de grup, sau tricou Fred Perry, dar și alte justificări absurde tipice jandarmeriei române”, a transmis Casual România într-un comunicat.
Potrivit acestuia, și ultrașii din Ploiești sunt în arest și „vor avea aceeași soartă”.
În finalul comunicatului se precizează că „foarte evident că este opera Federației Române de Fotbal, împreună cu instrumentul de la școala ajutătoare, devenit autoritatea supremă, Jandarmeria”.
Meciul România – Ucraina se joacă de la ora 16.00. Ține pumnii naționalei și urmărește România – Ucraina la Euro 2024 – LIVE TEXT!
iugavirgil • 17.06.2024, 15:44
astia erau pe black list la frf si jandarmeria romana , altfel n aveau nici o treaba cu politia germana . nemtii au preluat listele , e clar