Pentru că fosta gimnastă Cătălina Ponor şi-a manifestat dorinţa ca Nadia şi Bart să fie naşii ei de cununie. Nadia Comăneci a acceptat acest lucru.
Nadia aşteaptă acum ca Ponor să îi comunice data căsătoriei ei cu portoricanul Tommy Ramos. Cel mai probabil, campioana din Constanța se va mărita vara viitoare! E acum în vacanță la iubitul ei.
”Mi-a spus că şi-ar dori ca eu şi Bart să le fim alături, însă mai este până se căsătoresc. Acest lucru îl vor hotărî doar ei. Am acceptat, bineînţeles, însă, repet, nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Eu am fost alături de Cătălina tot timpul. Pot spune că suntem apropiate. Dacă a avut nevoie de un sfat, m-a sunat şi i-am spus părerea mea. A fost şi în State, a antrenat, iar atunci ne-am cunoscut mai bine. Este o fată deosebită”