Toate adversarele României de până acum de la Mondialul chinezesc au simţit pe propria piele forţa fetelor pregătite de Radu Voina. După Chile, Japonia şi Ungaria, şi Tunisia a fost călcată în picioare: 39-22.

România, deja obişnuită să zburde din victorie în victorie în Grupa C de la Suzhou, nu s-a dezminţit nici împotriva selecţionatei africane. Contraatacurile fulgerătoare, finalizate în special de Ionela Stanca au asigurat desprinderea la şase goluri (13-7) încă de la jumătatea primei reprize. Şi cum portăriţa Florentina Stanciu s-a întins ca o caracatiţă după orice aruncare tunisiană, problema învingătoarei nu s-a mai pus.

Urmează campioana olimpică, Norvegia

Până la final, Voina a rulat toate handbalistele de pe foaie, singurele emoţii provocându- e Ramona Maier, care s-a lovit la genunchiul stâng. Din fericire, extrema a revenit pe teren şi nu se pune problema să lipsească azi, împotriva campioanei olimpice, Norvegia (ora 13.15, TVR 1).

 
 

Urmărește-ne pe Google News