”Hai, fetele, să fiți corecte azi, dacă nu vă ia mama dracului!”, așa sunt primite trei ”grații”, două brunete și o blondă, pe ”Bernabeu”, cum e poreclită arena de la Tunari (Ilfov). ”Centrașa” Elena Demetrescu și asistentele Cătălina Nan și Theodora Apostu ”fluieră” meciul de liga a treia dintre achipa locală și Voința Snagov.
Pe un teren murat de ploaia din ajun, disputa începe crâncen, cu o accidentare. ”I-auzi, frate, eu am fost lovit, mă luase cu amețeală, iar ea îmi cere să ies repede afară!”, se plânge, pe margine, snagoveanul ”bulit”. ”Ea” e Elena Demetrescu, tânăra care oficiază la centru. E un fel de ”Marius Avram” al fetelor, o distingi cu greu printre ”uriașii” din teren. Panait, de la gazde, bate spre 2 metri și 90 de kile. Și mai sunt și alții…
”Domnișoarelor, fiți corecte azi!”, se aude un îndemn din cocheta tribună. ”Centralul” e doamnă în toată regula, soțul ei, Daniel Demetrescu, asistent de Liga I, fiind lângă noi, la ”oficiala de pe Bernabeu”, ”la susținere”.
Cătălina Nan, bruneta înaltă de la o tușă, își ia cele mai multe sudalme. Oaspeții deschid scorul, ea rămâne inertă. Nu e ofsaid! Demetreasca are treabă mai mult cu notatul golurilor. În trei minute, 18, 19, 20, se face 2-2. ”Mai vedem și noi ceva, decât un 0-0 de căcat”, gândește, cu voce tare, un mucalit. Jucătorii simulează capete în gură, cad artistic, dar ”Marius Avram” duce bine meciul, deși are emoții. În tribună, e însuși grecul Vassaras, starostele arbitrilor români. ”E un joc cu Dumnezeu la supervizare”, zice cineva, în șoaptă.
”Duceți-vă, făi fraierelor, la cratiță!”, se aude. Meciul trenează, e 2-2, iar suporterii gazdelor sunt în transă. Mai ales că Apostu, bloda de la tușa dinspre ”sectorul VIP”, ba ridică, ba nu ridică steagul! Tunariul face 3-2 și se mai liniștesc spiritele. ”Am pierdut prea mulți bani cu echipa asta”, se lamentează Gabi Oprea, observator FRF, fost patron la Snagov și prieten bun cu Reghecampf. Acum, Voința e un grup de tineri fâșneți și cam atât.
”Dacă mai ridici o dată fanionul, vin și te omor”
Începe partea a doua. ”Cătălino – se strigă în direcția lui Nan, dacă mai ridici fanionul o dată, vin și te omor!”, strigă un diliu, care vrea cale liberă pentru ofensiva lui ”Arsenal” de Tunari. Degeaba, asistenta din Alexandria flutură steagul. Și când trebuie, și când nu! De exemplu, la faza de la penalty-ul pentru 5-2! Brigada dă 11 metri, însă nu fusese henț, balonul, pur și simplu, i-a produs fractură de piramidă nazală unui fotbalist de la oaspeți! Snagovenii sar să le ia pe sus pe Demetrescu și pe Nan: ”Vai de capul vostru, maimuțelor! Ce penalty, că mi-a spart nasul?”. Demetrescu nu se sinchisește, scapă din meleu, ba chiar lovitul joacă cu sânge pe față câteva minute.
Meciul se termină 6-3, lumea pleacă liniștită acasă!
Elena ”din Troia”, Cătălina de Teleorman și Thedora de Moldova au scăpat de pe ”Bernabeu”! Scapă cine poate, nu?!
Cine sunt cele trei fete
ELENA DEMETRESCU (24 de ani). Promovată în arbitraj de soţul său, a reuşit să parcurgă rapid treptele afirmării. S-a apucat în 2010, iar din primăvară fluieră la liga a doua, Partenera secretarului general AJF Vâlcea are şanse să obţină,la ecusonul FIFA.
CĂTĂLINA NAN (25 de ani). Înainte de arbitraj, alexăndreanca a făcut 8 ani de atletism. A fost îndrumată de asistentul Ionuț Babadag, soțul celei mai bune arbitre din țară, Cristina Babadag. ”Am invățat meserie, nu aș mai pleca de pe terenul de fotbal”, zice asistenta.
THEODORA APOSTU (25 de ani). La începutul acestul an a vrut să se lase. Simțea, după 9 ani în branșă, că nu progresează. Atunci a sunat telefonul: “Buna ziua, sunt Irina Mîrț, de la Federație. Ești pregatită să arbitrezi un meci international?”. Un simplu telefon a salvat o carieră!
Însuși Vassaras le-a urmărit
La Tunari a fost present însuși Kyros Vassaras (48 de ani), grecul care se îngrijește de destinele arbitrajului românesc pe 8.500 de euro lunar. Deși meciurile din Liga I sunt făcute praf regulat de bărbații din subordinea sa, iar patronii au pus piciorul în prag, elenul s-a relaxat supervizând un meci de ”C” condus de trei fete-cucuiete! Vineri, Vassaras tocmai semnase contractul cu FRF. Răuvoitorii ar spune că totul a fost ”cu dedicație”. Fetele au ”proptele”, vor să prindă lista FIFA, Vassaras – să se facă, într-un mod frumos, că muncește. Reamintim că, zilele trecute, pe adresa presei au fost trimise scrisori anonime, în care se înfierează moda pilelor în ceea ce privește promovarea arbitrelor din România. Iar această brigadă era semnalată dinainte că se dorește a fi promovată! Peste rând!