Valentin Lazăr aşteaptă cu nerăbdare cantonamentul din Anglia. ”Sper să treacă zilele astea cu alergare şi chiar aştept să se termine cantonamentul ăsta de la Braşov şi să plecăm în Anglia, pentru că acolo sunt meciurile amicale, acolo arăţi ce poţi”, a declarat Lazăr la Digi Sport.
Fotbalistul născut la Ploiești admite că se simte frustrat că CFR Cluj va juca în locul lui Dinamo în Liga Europa. ”Când o să înceapă să joace CFR în cupele europene, o să mă simt puţin prost, sincer, dar nu avem ce să facem. Trebuie să privim înainte, pentru că asta e viaţa de fotbalist”, a încheiat mijlocaşul dinamovist.