O spune chiar Adrian Thiess, omul de afaceri care se laudă că se ocupă de tranzacția care i-ar scoate „din foame” pe „câini”. Marea problemă este stadionul, eternul „blestem” al „roș-albilor”. Oamenii care ar investi la Dinamo sunt interesați ca echipa să aibă măcar stadion, dar planul pare complicat.
Dintre arenele care trebuie reconstruite sau reamenajate pentru Euro 2020, la trei s-au făcut pași importanți. „Arcul de Triumf” și „Rapid” vor fi renovate, în timp ce „Steaua” va fi dărâmat din temelii și ridicat unul nou în loc. În privința stadionului „Dinamo”, nu se știe nimic clar.
Vânzarea clubului Dinamo, în impas: „Dacă chestiunea stadionului nu se clarifică, atunci se complică!”
„Dacă chestiunea stadionului nu se clarifică într-o formă sau alta atunci lucrurile chiar se complică mult mai mult. Credeți că ar fi cineva interesat să cumpere ceva care este într-o situație oarecum complicată și n-are nicio perspectivă?
Înțeleg că s-a anunțat planul de investiții de către CNI și este inclus și stadionul lui Dinamo. Este o preocupare a avocaților să obțină toate informațiile despre acest subiect”, a declarat omul de afaceri Adrian Thiess la Digi Sport.
S-ar putea ca problema stadionului să fie folosită și ca „alibi” pentru presupușii cumpărători, care n-au dorit decât un pic de publicitate și, ca să dea înapoi, s-au agățat de acest amănunt.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV | Generația de aur vine la amicalul cu Suedia. Probleme pentru Burleanu. Gică Popescu: ”Mergem la meci, dar nu ca invitați ai FRF”