Clubul din Rio de Janeiro a explicat, pe canalul său de YouTube, că a efectuat un număr de 350 de teste de detectarea a COVID-19 în rândul jucătorilor, familiilor acestora, membrilor personalului tehnic şi administrativ, iar circa 30% dintre persoanele testate “au fost deja în contact cu virusul”.

Dintre aceste persoane supuse examinărilor, în afara celor 16 jucători depistaţi pozitiv şi îndepărtaţi din grup, alte trei s-au vindecat deja de maladie.

“Jucătorii care au avut rezultate pozitive vor fi urmăriţi în mod continuu şi nu se vor alătura grupului până când nu vom fi siguri cu nu va mai exista riscul să transmită virusul restului forţei de muncă”, a declarat responsabilul medical al clubului Vasco da Gama, Marcos Teixeira.

La începutul lunii mai, trei jucători ai echipei Flamengo, un alt club importat din Rio, au fost, de asemenea, infectaţi cu COVID-19.

În Brazilia, competiţiile de fotbal au fost oprite la jumătatea lunii martie, din cauza pandemiei care a ucis aproape 30.000 de oameni în această ţară, cu o curbă de infectare încă în creştere.

Cu 53.388 de cazuri de coronavirus confirmate şi 5.344 de decese, statul Rio este al doilea cel mai afectat din Brazilia, după Sao Paulo.

Urmărește-ne pe Google News