„Astăzi s-a întrunit Comitetul de Urgenţă al FRF, care a decis ca noul preşedinte al CCA să fie Vasile Avram. Delegările pentru etapa a IV-a a Ligii I le va face noul preşedinte”, a spus Kassai.
Aron Huzu şi vicepreşedintele CCA, Dan Lăzărescu, şi-au anunţat retragerea de la conducerea comisiei, după ce Comitetul Executiv al FRF a decis, miercuri, la solicitarea unor cluburi, să aducă arbitri străini la unele partide din Liga I.
Cei doi au fost numiţi la conducerea CCA în 29 aprilie, la scurt timp după arestarea fostului şef al arbitrilor Gheorghe Constantin, în scandalul de corupţie din fotbalul românesc.
Kassai despre Avram, în luna aprilie: „Un idiot!”
Pe 26 aprilie 2009, Libertatea publica reacţia lui Adalbert Kassai la acuzele făcut de Vasile Avram, potrivit cărora secretarul general al Federaţiei ar fi „omul din umbră” care ar dirija toate arbitrajele.
„Vasile Avram este idiot, dacă el crede că am făcut aşa ceva. El urmăreşte altceva când mă atacă. Are impresia că eu stabilesc cine va fi noul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) şi aşa încearcă să-şi facă loc. Acest lucru se va stabili însă prin vot, de Comitetul Executiv al FRF, din care eu nu fac parte”, spunea Kassai la acea vreme.
Iată că cei doi vor fi nevoiţi să colaboreze pentru ca arbitrajul românesc să treacă de una dintre cele mai dificile perioade ale existenţei sale. (Bogdan Gâlcă)