“E un meci mereu pe viaţă şi pe moarte. Sunt orgolii mari şi sper ca fanii să vadă un fotbal frumos, fără incidente pe teren sau în afara lui. Am jucat la ambele echipe, dar performanţe mai bune am avut la CFR”, mărturiseşte Jula. Vasile spune că Clujul e un oraş puternic, care poate susţine două echipe în lupta pentru câştigarea titlului: “Nu ştiu cine va câştiga supremaţia în Cluj, dar aş prefera ca una să ia campionatul un sezon, cealaltă, în următorul! Iar în sezonul în care nu ia titlul, fiecare să ia Cupa! Vor fi două trupe tari, care vor avea multe de spus în viitor, pentru că sunt echipe de tradiţie, iubite de suporteri. Prevăd un viitor strălucit Universităţii, mai ales că se va finaliza şi Cluj Arena”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News