Libertatea: Vasile, joci iar pentru unguri?
Miriuta: Da, m-am impacat cu antrenorul Gellei. Totul a inceput la meciul cu Macedonia, din preliminariile Mondialului. Pierduseram orice sansa de calificare prin infrangere in fata Italiei si ma chemasera sa joc si la Skoplje. Le-am explicat si lui, si federatiei ca Energie lupta pentru evitarea retrogradarii si nu are rost sa-mi las echipa pentru o partida banala. Ei au inteles ca nu vreau sa mai vin la nationala, eu le-am zis sa nu ma mai caute, s-au schimbat si vorbe grele si asa au trecut noua luni.
Si?
M-am trezit cu Gellei in Austria, unde eram in cantonament. A venit special pentru mine, ne-am intalnit pe teren neutru, la Viena. M-a rugat el, am mai lasat de la mine si iata-ma din nou la lot.
Cand pleci la Budapesta?
Sambata seara. Meciul e miercuri, vine lume multa pentru meciul cu Spania. Va fi foarte frumos.
Cum a fost jocul cu Leverkusen?
Foarte greu. Bayer e o echipa foarte buna si fara Ballack. Am luat un punct (1-1) care va fi important la sfarsit. Speram sa scapam si anul asta, chiar si cu prime micsorate la trei sferturi. E bataie mare la coada – noi, Rostock, Bielefeld, Hannover…
Cu sanatatea cum stai?
Bine, nu mai am nici o problema. Am scapat de afurisita aia de aprindere la plamani.
De fotbalul romanesc ce-ai mai auzit?
Am auzit ca Dinamo a pierdut cu Bruges. I-am vazut la ultima etapa din campionatul trecut, cu Brasovul. A fost un meci usor, au castigat usor, iar Dinamo e o echipa buna doar pentru Romania. Pe afara se mananca altceva!
Cottbus i-ar bate?
La doua-trei goluri! Sigur ca i-am bate! In Bundesliga, ar lupta din greu pentru supravietuire.
Marco cum se descurca?
Fi-miu? Din ce in ce mai bine. Are noua ani, dar tupeu ca de 16. Alearga mult si joaca la rupere. Lui ii place mai pe fund, nu ca lui taica-sau, e mijlocas defensiv.

 
 

Urmărește-ne pe Google News