Îmbrăcat cu un tricou alb, care lasă la vedere muşchii lucraţi şi tatuaţi cu semne heraldice, Vasile Ţăgean aşteaptă liniştit momentul în care fotbaliştii CFRului vor coborî în holul hotelului pentru a se îndrepta spre stadion la meciul cu Steaua, disputat aseară, după închiderea ediţiei. Atunci, şi nu numai, vigilenţa e una sporită, fiind atent la tot ceea ce mişcă în jurul elevilor antrenaţi de Ioan Andone. Despre rolul său de bodyguard, acceptă să vorbească greu şi asta doar după ce primeşte acordul lui Iuliu Mureşan, preşedintele ardelenilor.
A făcut kickboxing
“Nu-mi place să vorbesc despre mine. Nu-mi place să ies în faţă. Da, într-adevăr, eu mă ocup de securitatea băieţilor. Sunt tot timpul în preajma lor şi sunt gata să intervin dacă ei, sau un alt reprezentant al clubului, se confruntă cu o problemă de securitate. Până acum, nu am avut situaţii foarte delicate, dar dacă acestea ar apărea, atunci există diferite mijloace de intervenţie”, explică fostul luptător de kickboxing, care din punct de vedere al fizionomiei aduce mult cu Ivan Patzaichin, fosta glorie a canoei româneşti. “De multe ori sunt confundat cu domnul Patzaichin. Multă lume mi-a spus că semănăm. Mi-aş dori să-l cunosc personal şi să-i strâng mâna. L-am admirat tot timpul”, adaugă Vasile Ţăgean.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!