Vasile Turcu, decedat joi, la 62 de ani, în Spitalul Floreasca, la opt zile după ce a încercat să se sinucidă prin spânzurare, a fost înmormântat duminică la Cimitirul Parohial Sf. Maria – Herăstrău din cartierul Băneasa.

Cortegiul funerar a pornit în jurul orei 12:00 de la Capela Reînvierea, unde a fost depus vineri corpul neînsuflețit al fostului om de afaceri, avându-i în frunte pe soția, Elena, și cei doi băieți, Marius și Adrian. În drumul parcurs de la Lizeanu la cimitirul din Băneasa, coloana formată din câteva zeci de Jeep-uri și de mașini de lux a atras atenția trecătorilor și a celor prezenți în trafic la orele prânzului. 

Vasile Turcu a fost înmormântat. Gigi Nețoiu, Ioan Becali sau Dumitru Dragomir i-au adus un ultim omagiu

În jurul mormântului fostului milionar s-au strâns circa 100 de persoane. Printre aceștia foarte puțini oameni de fotbal: Gigi Nețoiu și Ioan Becali, foștii prieteni din acționariatul lui Dinamo, Dumitru Dragomir, ex-președinte al LPF, steliștii Mihai Stoica și Valeriu Argăseală, fostul secretar general al FRF, Adalbert Kassai, precum și Ciprian Marica și Ianis Zicu. Fostul președinte al FC Dinamo, Nicolae Badea, a transmis condoleanțe familiei, vineri, la priveghi. 

Mitică Dragomir nu s-a apropiat de cavou și nu a rezistat la procesiunea înmormântării. Acesta a părăsit cimitirul vizibil marcat.  

Ioan Becali a fost aproape de familia lui Vasile Turcu FOTO: Dumitru Angelescu

Vasile Turcu a fost înmormântat. Gropar: ”Vasile Turcu e cel mai important om din cimitirul nostru”

Vasile Turcu a fost înmormântat după ritualurile sinucigașilor. Un preot a ținut o slujbă specială la groapă. Nu se știe însă ce s-a întâmplat când ușile capelei de la ”Reînvierea” au fost închise preț de câteva minute, iar lumea evacuată. Fața bisericească i-a sfătuit pe cei care l-au condus pe ultimul drum pe Vasile Turcu să prețuiască viața și să nu-și pună capăt zilelor indiferent de situație.

Preotul a ținut o slujbă specială pentru sinucigași la marginea gropii în care a fost înhumat trupul neînsuflețit al lui Vasile Turcu FOTO: Dumitru Angelescu

Momentul coborâri coșciugului în cavoul rece a înghețat inimile rudelor și prietenilor. Văduva lui Turcu și cei doi băieți au izbucnit în lacrimi, dar fără scene dramatice. Fiul cel mare, Adrian, s-a îmbrățișat cu fratele său, Marius, apoi și-a ridicat privirea spre Ceruri.

”Chiar dacă s-a sinucis, Vasile Turcu a avut o slujbă mai frumoasă decât au parte alți morți. Acum, el este cel mai important om din cimitirul nostru”, a precizat un gropar.   

Adrian și Marius Turcu și-au plâns tatăl la înmormântare FOTO: Dumitru Angelescu

Mormântul a fost acoperit de coroane de flori

Mormântul lui Vasile Turcu a fost acoperit de zeci de coroane de flori. Cristi Borcea, fost coleg cu Vasile Turcu în acționariatul clubului Dinamo, și fostul impresar Victor Becali au trimis și ei câte o coroană, din închisoare. Cei doi sunt încă încarcerați de pe urma Dosarului Transferurilor.

Gestul lui Vasile Turcu de a-și pune capăt zilelor a fost aprig discutat atât la priveghi, cât și pe marginea mormântului. Familia a organizat parastasul la un restaurant din Herăstrău.

”Nu l-a văzut nimeni cum arată, deoarece capacul coșciugului era închis”, a dezvăluit fostul impresar Dumitru Tudor, care a fost prieten foarte bun cu Vasile Turcu.

Cortegiul funerar a pornit de la capela Cimitirului Reînvierea sub privirile îndurerate ale celor doi fii ai fostului milionar Vasile Turcu FOTO: Dumitru Angelescu

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Urmărește-ne pe Google News