După meciul tur, din semifinala Cupei României dintre Dinamo şi CFR Cluj (1-1), Vasile Turcu l-a acuzat pe atacantul Yssouf Kone că este un adevărat “măcelar”, reproşându-i fotbalistului de culoare jocul extrem de dur. Mai ales că tot Kone, în campionat, l-a “rupt” pe dinamovistul Dragoş Grigore. Ca răspuns la afirmaţia lui Turcu, şeful grupării ardelene, Iuliu Mureşan, alintat de apropiaţi “Doctorul”, a replicat: “După ce şi-a făcut operaţie de mărire de sex, Turcu a început să facă declaraţii războinice, a devenit bărbat”. Ieri, Vasile Turcu a contraatacat extrem de nervos: “Toată viaţa lui a mâncat doar slană ardelenească. Şi, din acest motiv, i s-a mărit prea mult burta, iar cocoşelu i s-a micşorat. A rămas prea mic. Aşa că acum n-are ce face şi mai dă doar din limbă!”.
Şanse zero la Urziceni Referindu-se la meciul pe care Dinamo îl va susţine duminică, la Urziceni, în compania Unirii, Vasile Turcu a comentat sceptic: “După accidentările pe care le avem în lot, vom face act de prezenţă. Nu cred că avem vreo şansă”.