vor regasi Traian Georgia si Valentin Vranceanu. Desi fara angajament, Vastag a refuzat anul trecut oferta de a prelua nationala Turciei.
Presedintele FRB, Iosif Armas, l-a demis pe antrenorul lotului national, Relu Auras, dupa ce pugilistii romani nu au obtinut nici o medalie la Europenele din Croatia. „Am demis conducerea lotului national si urmeaza ca in Biroul Federal de miercuri sa decidem numele noului antrenor. Avand in vedere rezultatele necorespunzatoare ale lotului olimpic de box la CE, unde nu s-a obtinut nici o medalie si nici un boxer nu s-a calificat la JO, acestia dovedind o slaba pregatire fizica, tehnica si tactica, intrucat consider ca principalul vinovat al acestei comportari este tehnicianul principal Relu Auras, impreuna cu colectivul tehnic, in baza prerogativelor atribuite presedintelui FR de Box, se emite decizia demiterii antrenorului principal al lotului si a colectivului tehnic”, a explicat Armas intr-un comunicat.
Auras: „Sunt scarbit, ma retrag definitiv din box”
Din colectivul tehnic, alaturi de Relu Auras mai faceau parte Emil Popa, Gheorghe Simion, Crinu Olteanu, Marcelica Tudoriu si Gheorghe Ene. Auras a fost numit in functia de antrenor al lotului national la sfarsitul lunii iulie 2003, in locul lui Alec Nastac, care a demisionat dupa ce delegatia Romaniei nu a castigat nici o medalie la CM de la Bangkok.
Luni seara, la sosirea delegatiei Romaniei de la Campionatul European din Croatia, Relu Auras a marturisit: „imi este rusine de ceea ce s-a intamplat. A fost un colectiv care s-a ocupat de lot, iar acum, cand n-au fost rezultatele dorite, toti au pus artileria pe Auras. Sunt scarbit si iau in calcul o retragere definitiva din box”.