Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, nr. 5 mondial, a dominat-o pe spaniola Garbine Muguruza, nr. 2 WTA, cu 7-5, 6-4, într-o oră și 41 de minute, joi, la Singapore, într-un meci decisiv pentru calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor.

Venus, cea mai mare dintre surorile Williams (37 ani), devine astfel a doua jucătoare care obține calificarea în semifinalele competiției din Grupa Albă, după jucătoarea cehă Karolina Pliskova (N.3), care și-a validat biletul pentru această fază a competiției încă de marți.

Venus Williams este cea mai vârstnică participantă la Turneul Campioanelor și singura dintre cele opt protagoniste care l-a și câștigat, în 2008.
Jucătoarea americană a fost învinsă în primul meci disputat duminică la Singapore de Pliskova (6-2, 6-2), dar a reușit apoi două victorii extraordinare: prima, marți, după un meci maraton de 3 ore și 14 minute, în fața tinerei jucătoare letone Jelena Ostapenko (20 ani, 7 WTA), cu 7-5, 6-7 (3), 7-5, iar a doua cea din fața numărului 2 mondial, Garbine Muguruza (24 ani), una dintre principalele pretendente la titlu și la poziția de numărul 1 mondial la finalul acestui an, poziție deținută de românca Simona Halep.

Joi, Pliskova a fost învinsă în ultimul meci din grupă de letona Jelena Ostapenko în două seturi: 6-3, 6-1.

Citiți și Turneul Campioanelor de la Singapore. Pliskova, spulberată. Venus a trecut de Muguruza și e în semifinale. Totul despre competiția la care participă liderul mondial Simona Halep | LIVEBLOG

 
 

Urmărește-ne pe Google News