”Suntem foarte fericiţi pentru că Venus Willliams, una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din toate timpurile, revine la BNP Paribas Open”, anunţă organizatorii turneului manageriat până în 2015 de Steve Simon, ales preşedinte WTA în luna octombrie a anului trecut. Venus şi Serena Williams vor fi pe lista jucătoarelor înscrise la ediţia din acest an a turneului care se va desfăşura în perioada 7 – 20 martie.

Revenirea fostului număr unu mondial la Indian Wells se produce după ce Serena Williams a întrerupt şi, ea în 2015, o serie de 14 ani în care a refuzat să joace la turneul deţinut de Larry Ellison.

În 2001, un meci din semifinalele acestui turneu a lansat o mare controversă. Cele două surori Williams ar fi trebuit să joace pentru un loc în finală, dar Venus, accidentată, a abandonat şi i-a lăsat astfel drum liber Serenei spre finală. Mezina s-a impus pentru a doua oară în carieră la Indian Wells, în trei seturi împotriva lui Kim Clijsters (Belgia), cu 6-2 în decisiv, dar a fost huiduită şi înjurată de spectatori pe toată durata finalei. Fanii au reclamat o posibilă înţelegere, care a determinat retragerea în semifinală a surorii mai mari, Venus, pentru a-i lăsa mezinei cale liberă spre titlu.

Urmărește-ne pe Google News