“Sunt foarte mulţumit. E un rezultat echitabil, Cluj e o echipă redutabilă. Am jucat foarte bine. Îmi pare rău doar pentru că am pierdut victoria pe o greşeală. Astăzi ne-au lipsit Herea, care a primit cartonaş roşu gratuit, şi Alexa, care a obţinut al doilea cartonaş galben gratuit. Era altceva cu ei”, a spus George Copos.

Răzvan Lucescu are regrete

“Este un rezultat echitabil, foarte bun pentru noi. Nu ştiu câte echipe vor obţine puncte în Giuleşti”, a afirmat şi Arpad Paszkany, finanţatorul lui CFR Cluj.
Cei doi patroni au fost contrazişi de Răzvan Lucescu. “ S-au întâlnit două echipe foarte bune, dar am fi meritat să câştigăm. Poate şi pentru că am avut ocazia din minutul 88, când Grigore a ratat singur cu portarul. La singura greşeală pe care am făcut- o, cei de la CFR au marcat. Finalul ne-a aparţinut în totalitate şi am avut şi acea ocazie imensă”, a declarat antrenorul Rapidului.
George Copos →

 
 

Urmărește-ne pe Google News