Jean Pădureanu (78 de ani), fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, a primit o nouă lovitură din partea magistraţilor. Cel mai bătrân şi, totodată, cel mai bolnav dintre cei opt arestaţi din „Dosarul Transferurilor” a făcut o cerere de eliberare. Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti i-au respins cererea de întrerupere a pedepsei pe motive medicale. Singura şansă a lui Pădureanu de a mai scăpa din închisoare înainte de expirarea condamnării de 3 ani şi 4 luni este ca preşedintele Băsescu să dea undă verde cererii de graţiere individuală făcută de sora fostul şef al „Cooperativei”.

„Pe această procedură nu mai avem cale de atac. E o decizie definitivă şi irevocabilă. Nu pot să comentez o decizie care nu a fost motivată. Conform legii, judecătorii au 20 de zile să trimită motivarea deciziei. N-am cum să fac niciun comentariu cât timp n-am motivarea. Cui să mă adresez, lui Dumnezeu, ca să aflu motivarea?”, a declarat, pentru SportNews.ro, Ion Cazacu, avocatul lui Jean Pădureanu.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News