Ora prânzului, stadionul „Voinţa” din Nordul Bucureştiului, încorsetat pe de o parte de clădirile imense de sticlă apărute în zona Aurel Vlaicu, iar în cealaltă parte de câteva terenuri de tenis şi un alt maidan de zgură, lăsat în paragină. Doar 50 de spectatori au umplut tribuna veche de beton, majoritatea „ultraşilor de juniori” fiind constituită de părinţii tinerilor fotbalişti. Deşi echipele de seniori se vor confrunta seara, în Giuleşti, ambiţiile sunt la fel de mari. Ambele echipe au echipamente asemănătoare cu deloc mai prejos celor folosite de Stancu şi Spadacio, dar asemănările se opresc aici. Jucătorii Stelei se mişcă mecanic, în grup, sub îndrumarea unui preparator fizic, care îi supraveghează atent, în timp ce rapidiştii se încălzesc după ureche, dar neapărat cu mingea la picior. Centralul Ionuţ Marodin, arbitru care prestează şi la meciuri de Liga a II-a, fluieră începutul meciului. Juniorii U-19 ai celor două echipe bucureştene au nerv şi pun hotărâţi piciorul la minge. Steliştii joacă mai combinativ, aleargă mai mult, în timp ce giuleştenii evolează mai atletic, cu mingi trimise pe vârfuri, şi acoperă mai bine terenul.

Din păcate, starea gazonului, ale cărui fire de iarbă erau perfecte, dar lipseau cu desăvârşire, le-a dat multe bătăi de cap jucătorilor. Singurul gol al partidei a fost marcat, în minutul  62 de Mădălin Martin, strigat pe supranumele său de fotbalist „Buga”, care a şutat plasat, la capătul unui contraatac purtat în viteză de giuleşteni. Partidal a fost urmărită de Narcis Răducan, directorul sportiv al „roş-albaştrilor” şi de Ţiti Dumitriu, şeful Academiei Steaua, dar de nici unul dintre conducătorii Rapidului.

Meciul de la U-17 s-a terminat 0-0

Tot azi, de la ora 14.30, a avut loc şi confruntarea dintre echipele U-17 ale Stelei şi Rapidului. Deşi meciul a fost unul la fel de încins, tabela a rămas imaculată, cele două echipe trebuind să se mulţumească cu o remiză albă. Antrenorul giuleştenilor, Iosif Damaschin, a fost trimis în tribună, după ce le-acerut socoteală mai zgomotos arbitrilor partidei.

Foto: Gabriel Chirea

 
 

Urmărește-ne pe Google News