Verdictul medicilor a fost unul grav: vertebră ruptă în zona superioară a colonei verterbrale. De atunci, Mihai Neşu, actual analist video la Universitatea Cluj, a rămas ţintuit într-un scaun cu rotile.
Cu toate acestea, o veste incredibilă vine acum, la aproape 3 ani şi 6 luni distanţă de la teribilul accident:
”În 6 luni, credeţi-mă, Mihai se va mişca singur prin curtea asta! Mihai va face multe, veţi vedea. Nu se plânge. Băiatul ăsta va merge şi el ştie că-i aşa. S-a întâmplat ce s-a întâmplat pentru că Mihai va demonstra că lupta asta poate fi câştigată”, a dezvăluit unul dintre medicii lui Neşu, conform site-ului oficial al LPF.
Vizitat de directorul de comunicare al LPF, Marius Mitran, Neşu a vorbit despre Steaua, echipa care l-a lansat în fotbalul mare:
”Îmi place Gâlcă, e mai plăcut jocul Stelei acum, dar şi mai riscant. Ştii cum e, ieşi tu la joc, dar ies şi ceilalţi, ai tu ocazii, dar au şi ei… Golul trei cu Aalborg a fost însă o bijuterie. Bijuterie!”.
Fostul internaţional nu a uitat de cei alături de care a scris istorie în Ghencea: ”Salutări lui Oli şi lui Mirel, ştiu că domnul preşedinte vorbeşte cu ei”.
Neşu a dezvăluit secretul care a dus naţionala Olandei în top-ul celor mai bune reprezentative din lume:
”Au sute, mii de cluburi, mii… Ăsta e secretul lor. Când jucam la Utrecht, antrenam şi eu o grupă de copii, mai toţi jucătorii făceam asta. Erau vreo 8 sau 10 grupe, fiecare cu câte 12 copii. Lucram cot la cot cu părinţii lor, părinţii erau importanţi, erau esenţiali. Iar în cartier, unde locuiam, mai erau vreo 10 cluburi, asta aşa, pe 10 kilometri pătraţi. Toţi taţii copiilor erau acolo, implicaţi, dăruiţi, vedeai progrese la copiii ăia de la o zi la alta… Pe unul, când avea 6 ani, l-am văzut şi am zis, nu se poate aşa ceva. Ce făcea cu mingea, ce control…”.