Simona Halep a primit vestea de la mama sa, prin telefon.
„Doar ce am aterizat de la Dubai acolo unde am făcut pregătirea pentru noul an. De fiecare dată când ajung o sun pe mama… astăzi apelul s-a încheiat cu vestea tristă ca Domn Profesor Ene ne-a părăsit, o persoană blânda care nu m-a certat nici macar o dată în toți acei 4 ani în care m-a învățat absolut tot ce înseamna tenisul.
A fost una dintre cele mai importante cărămizi pe care el a pus-o la această carieră minunata a mea. Mă bucur enorm că a fost alături de mine pe scena de la Constanța atunci cand am sărbatorit trofeul de la Wimbledon. …mereu în sufletul meu! Dumnezeu să-l ierte!!!”, a scris Simona Halep în mediul online.
Conform a1.ro, Nicușor Ene a suferit un infarct în data de 19 decembrie, fiind transportat la Spitalul Universitar din Capitală, în stare gravă. Medicii din Constanța au decis că un transfer la o altă unitate medicală ar reprezenta cea mai bună decizie în cazul bărbatului, dată fiind starea sa critică.