ComenteazăȘtefan Birtalan e un munte de om. De dimineață până seara citește tot ce înseamnă sport, iar în 90 la sută din timpul pe care-l petrece în fața televizorului se uită doar la meciurile de handbal.
„Chiar acum mă uit la partidele astea din Champions League, la băieți. Dacă îi am pe cei dragi alături de mine e cel mai important în momentul de față. Am ajuns la 73 de ani și sunt foarte bine. Sunt sănătos, îi mulțumesc lui Dumnezeu! Mergem înainte cu zâmbetul pe buze, nu? E cel mai important că fim sănătoși în aceste momente, să facem ce ne place și să fim împreună”, spune Birtalan.
Povestea a început la Jibou, apoi la Baia Mare
Legătura lui Ștefan Birtalan cu sportul începe încă din liceu. Acolo a practicat handbal, volei, baschet și atletism, iar la 16 ani a debutat în echipa de handbal Rapid CFR Jibou.
În 1966, ajuns la Baia Mare, la Școala Tehnică de Construcții, a jucat volei la Explorări, în prima liga. Nu știa că în oraș există echipă de handbal, abia apoi s-a făcut „transferul” la Minerul Baia Mare, echipă cu care a promovat în eșalonul secund, apoi în prima ligă.
Din 1970 și până în 1985 a scris istorie pentru România: de 12 ori campion al României și câștigător al Cupei Campionilor Europeni în 1977. A cucerit titlurile mondiale în 1970 în Franța, în 1974 în Germania, iar la Jocurile Olimpice de la München, din 1972, a fost componentul echipei României medaliate cu bronz.
Părăsit de mamă la vârsta de 2 ani
Dar pe lângă cariera impresionantă a lui Birtalan, povestea acestuia e una pe măsură.
„Eu sunt născut în Zalău și mă mândresc că sunt sălăjan adevărat. Mama era unguroaică, tata la fel, doar că era născut la Zalău. Părinții mei s-au cunoscut în timpul războiului, dar au divorțat când eu aveam 2 ani. Mama avea 20 de ani și a plecat înapoi în Ungaria. Eu am rămas cu tata, pentru că ea voia să rămână în Budapesta”, spunea Birtalan, invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.RO.
Cum mama a plecat în Ungaria, Birtalan nu a mai văzut-o timp de 24 de ani. Reîntâlnirea a fost una emoționantă, cu ajutorul unor jurnaliști din țara vecină.
„În momentul în care am ajuns campion mondial, echipa României s-a dus la un turneu la Budapesta. Și în cadrul unui interviu la televiziunea ungară ziaristul știa că mama e în Ungaria. Și le-am spus că nu o văzusem de 24 de ani! Eu am rămas cu tata, crescând cu mama vitregă, o femeie excepțională, care a avut grijă de mine”, își amintește.
Și continuă amintirile: „Eu aveam 26 de ani. Au găsit-o pe mama, au adus-o la hotel și a fost martoră la revedere toată echipa noastră. A fost un moment emoționant și pentru mine, și pentru ea. Era tânără, erau alte vremuri, alte conjuncturi. Am rămas foarte buni prieteni. După a venit în fiecare an în România, mergeam și eu la ea. A decedat între timp. Așa a fost viața”.
A fost operat de urgență în 2008
După ce și-a terminat cariera de jucător profesionist, n-a putut renunța de tot la handbal. Și s-a dedicat antrenoratului. Mai întâi în Italia, după, ca „secund” al lui Radu Voina la Steaua, apoi preluând mandatul de „principal”. A renunțat de tot la handbal, din cauza unor probleme de sănătate, fiind operat în 2008, de profesorul Irinel Popescu de la Fundeni.
„Am făcut un control de rutină, în calitate de ofițer al Armatei Române. Făceam analizele de rigoare și fiind antrenorul principal am fost anunțat într-un cantonament că analizele sunt proaste. Am renunțat la tot ce însemna stres în plus. Am făcut un transplant de ficat. Am avut un virus C foarte păcătos, nu simți nimic, nu doare nimic, nu faci absolut nimic… Am primit un ficat de la un donator în moarte cerebrală. Acum am probleme și cu inima, din păcate”, spune acesta.
„La Revoluție eram ofițer și am fost acolo cu Cristi Gațu, cu toată trupa. A fost o chestiune șocantă, nu mă așteptam. Cristi Țopescu îmi zicea mereu că o să cadă Ceaușescu și eu nu credeam. Uite că s-a întâmplat…
Ștefan Birtalan, fost mare handbalist:
Foto: Gazeta Sporturilor