Liţă Dumitru
Fost component al generaţiei Guadalajara, Liţă Dumitru (61 de ani) a ajuns să muncească în Germania, ca şofer de taxi şi de TIR. Stabilit câteva luni la Bad Kissingen, o localitate situată între Frankfurt şi Nürnberg, fostul jucător al Stelei la mijlocul anilor 70 spunea că nu e tentat să revină pe plaiurile mioritice. Până la urmă, s-a întors la Bucureşti, unde a activat ultima oară ca antrenor la Steaua II (Liga a II-a).
Lucian Bålan
Sub expresia “M-am plictisit de fotbal”, Lucian Bălan (51 de ani), fost câştigător al Cupei Campionilor cu Steaua, spunea, în 2005, că a ajuns să-şi câştige banii pe străzile din Baia Mare, ca taximetrist. După o tentativă de sinucidere, fostul fotbalist a fost adus, vara trecutå, la Steaua, în cadrul unui proiect prin care fostele glorii ale echipei erau sprijinite. După două luni şi după demisia lui Piţurcă, Steaua l-a dat afară pe Bălan, care a revenit în Baia Mare.
Nicolae Nuţå
Un alt fost fotbalist, darmai puţin cunoscut, Nicolae Nuţă (44 de ani) – foto medalion -, fost atacant al naţionalei olimpice şi al celei de tineret, a jonglat şi el cu meseria de şofer. După un periplu pe la multe echipe, atât din ţară, cât şi din străinătate, între care şi Victoria, Nuţă a ajuns antrenor la juniorii Petrolului Ploieşti.
Nicolae Laurenţiu
Viaţa i-a dat o palmă, însă el a întors şi celălalt obraz. Cel în cauză se numeşte Nicolae Laurenţiu (53 de ani), a fost jucător al Stelei şi în urmă cu trei ani a ales meseria de taximetrist. “Sunt bani munciţi de la 9.00 dimineaţa până la 7.00 seara. Scot vreo 100 de lei pe zi”, declara cel poreclit “Picior de porc” în 2008.
Vasile San Siro Ciocoi
La 28 de ani, Vasile San Siro Ciocoi (35 de ani – CSM Reşiţa şi Universitatea Craiova) se lăsa de fotbal pentru a fi taximetrist. S-a mutat la Petroşani, unde s-a recăsătorit. Recent, după o pauză de şase ani, s-a relegitimat în Liga a IV-a, la Minerul Uricani.