Într-un comunicat al celor de la CS Dinamo se arată toate performanțele clubului, dar și un mesaj al lui George Cosac, președintele CS Dinamo, care parcă a uitat de drama care a lovit întreaga suflare a „câinilor” și n-a suflat o vorbă despre Ekeng.

Iată comunicatul dinamoviștilor de ziua clubului:

La mulţi ani, Dinamo! La mulţi ani tuturor celor care poartă în suflet culorile alb-roşii!

Clubul Sportiv Dinamo aniversează mâine 68 de ani de la înfiinţare. Pe 14 mai 1948, într-o clădire de pe strada Lipscani din Capitală, se iscălea actul de naştere al CS Dinamo, structură sportivă ce a devenit rapid un simbol al marii performanţe. Documentul iniţial consemna existenţa a trei secţii: fotbal, şah şi tenis de masă. Acum, Dinamo are 24 de ramuri sportive, majoritatea din sfera disciplinelor olimpice.

Excelenţa în sport se cuantifică în medalii, iar din acest punct de vedere, Dinamo a aşezat în vitrina sportului românesc, în aproape şapte decenii de existenţă, un număr record de trofee: 125 de medalii olimpice (36 aur, 41 argint, 48 bronz), 1009 mondiale (329 – 327 – 353) şi 1221 europene (383 – 401 – 437). Palmaresul dă, indiscutabil, măsura valorii: Dinamo este cel mai prestigios şi mai titrat club sportiv al României.

De-a lungul timpului, numele mari ale sportului românesc au concurat sub culorile alb-roşii. De la Elisabeta Lipă și Doina Ignat, la Georgeta Andrunache și Viorica Chermeş (canotaj), de la Leon Rotman și Ivan Patzaichin, la Florin Popescu (kaiac-canoe), de la Mihaela Peneş și Argentina Menis, la Constantina Diță și Marian Oprea (atletism), de la Nicolae Martinescu și Ion Cernea, la Ştefan Rusu (lupte), de la Dan Grecu, la Marius Urzică şi Marian Drăgulescu (gimnastică), de la Nicolae Linca, la fraţii Simion (box), de la Ion Ţiriac şi Virginia Ruzici, la Horia Tecău (tenis), de la Ştefan Petrescu şi Ion Dumitrescu, la Alin Moldoveanu (tir), de la Constantin Niculae, la Corina Căprioriu (judo). Am amintit doar câţiva dintre eroii dinamovişti care au concurat cu imnul în gând şi tricolorul în suflet, la marile competiţii ale lumii.

George Cosac, împuternicit preşedinte al CS Dinamo: ”14 mai este o sărbătoare a tuturor dinamoviştilor. În această zi vreau să le mulţumesc sportivilor, antrenorilor şi tehnicieni care au clădit reputaţia şi aura de succes a acestui club. Sunt 68 de ani lungi şi frumoşi, pe care i-am parcurs având alături Ministerul Afacerilor Interne, dar şi dragostea fanilor din toată ţara. Trecutul ne obligă, iar gândurile şi energiile noastre sunt canalizate acum spre Jocurile Olimpice de la Rio, dar și spre competițiile viitoare. Dinamo are ca de fiecare dată o prezenţă consistentă în lotul olimpic şi sunt convins că până la încheierea listelor de participare, numărul sportivilor dinamovişti calificaţi va creşte. Începând cu 1956, Dinamo nu a lipsit de pe prima treaptă a podiumului olimpic şi sperăm să păstrăm tradiţia şi la Rio, în pofida dificultăţilor prin care trece sportul românesc. Încă o dată, la mulţi ani tuturor celor care poartă în suflet culorile alb-roşii! La mulţi ani, Dinamo!”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News