După experiențele din România de la Petrolul, Farul, Astra sau Dinamo, Ion Marin a decis să plece din țară și să antreneze în străinătate. A făcut-o în Arabia Saudită, în Kuweit, în Emiratele Arabe Unite, dar și în Irak.

„Patronul avea peste zece miliarde de dolari”

„Patronul celor de la Al-Kuwait, era un om de afaceri foarte bogat. Cu aproximație, peste zece miliarde de dolari. Acest om a avut o mare, mare ambiție să ajungă parlamentar, să fie șef, să fie în lumea politică. Când am ajuns acolo, ne-a spus clar, de la început, că trebuie să câștigăm Cupa Asiei pentru că peste doi ani vor fi alegeri parlamentare. M-a lăsat să aleg jucători, i-a adus pe bani foarte mulți, am avut jucători cu salariu de 100.000 de dolari pe lună! Am făcut echipă, am luat campionatul și am luat și Cupa Asiei”, și-a început poveștile Ion Marin, la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.ro.

„Bogătașul din Kuweit este acum președintele Parlamentului din Kuweit. Și-a realizat visul! Mă chema și-mi spunea. «Astăzi joci cu o echipă slabă, vreau să joace și ăștia doi». Și îi spuneam: «Lasă-mă întâi să-mi asigur rezultatul și după îi băgăm și p-ăia doi». «Nu, să joace la început!». Câteodată îi băgam, câteodată nu. Când eu simțeam că adversarul nu e chiar cum crede el, insistam foarte mult să-mi asigur rezultatul. Dar se băga! Venea inclusiv la antrenamente, se dezbrăca și intra cu jucătorii! În al doilea an a zis că acum trebuie să dăm lovitura! Și-am dat lovitura și am luat din nou Cupa Asiei” a mai povestit fostul jucător și antrenor al lui Dinamo.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Viața unui român printre cămile, tancuri și oameni cu mitraliere: „Vedeam la televizor cum se petreceau lucruri. Explozii, bombe...”
Ion Marin în studiul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”

L-a bătut cu 5-0 pe marele Madarona

Ca antrenor în Emiratele Arabe Unite, Ion Marin l-a cunoscut și pe marele Diego Madarona: „Azi am semnat la Dubai Club și peste patru zile am jucat cu Maradona. Șansa noastră că l-am bătut 5-0! Am fost la conferință și după aceea nu m-a lăsat să plec. Am stat cu el de vorbă și cu Gică Mihali. I-am explicat unde am jucat, unde am lucrat… Avea 17 oameni în staff și nimeni nu-i spusese cât de bine cunosc fotbalul asiatic. Au crezut că am venit de trei zile și gata! Avea salariu cinci milioane de dolari pe an. Nu era deloc cu nasul pe sus Maradona, era de o modestie extraordinară și o amabilitate nemaipomenită”.

În Arabia o să vedeți și agresivitate, dăruire și mers până la sacrificiu. Acolo sunt 20 de milioane și e foamete. În Kuweit sunt un milion și au bani, iar de la ăla n-o să scoți nicio alunecare pe zgură, de la arabi scoți zece!

Ion Marin, antrenor:

„Am prins 55 de grade în lunile de vară. Joacă apa în pantofi!”

Cum căldurile erau insuportabile în mijlocul verii, antrenamentele din Arabia Saudită și din Emirate trebuiau să fie la ore total atipice. „Antrenamentele le făceam dimineața, pe la șase-șapte. Au fost mari probleme ca să-i aduci la ora aia, iar să faci două antrenamente pe zi era și greu! Trebuia să duci multă muncă de lămurire. Seara făceam antrenamente la nouă-zece, dar acolo nu tot timpul este cald. Am prins și 55 de grade în lunile de vară. Dacă nu e umiditate o duci, dacă e umiditate transpiri de-ți joacă apa în pantofi!” a povestit Ion Marin.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Antrenorul a ajuns inclusiv în Irak! „M-am dus acolo pentru bani. Eu peste tot m-am dus pentru bani. Stadioanele erau păzite și inclusiv la antrenamente eram păziți. Hotelul unde stăteam era superpăzit, înconjurat doar de armată. Restricții extraordinare. Când jucam în Bagdad, acolo în fiecare intersecție mare existau tancuri și TAB-uri, dar și oameni cu mitraliere. N-am avut nicio emoție cât am stat acolo, de niciun fel, dar se petreceau lucruri și vedeam la televizor. Explozii, bombe…” a mai dezvăluit acesta în emisiunea de pe GSP.ro.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI