Tenismanul Victor Hănescu (32 de ani), acum pe locul 76 ATP, va avea o întâlnire cu peste 200 de juniori, toţi jucători de tenis, pentru a discuta cu ei şi a le da mai multe echipamente de joc, totul în cadrul campaniei ”Orice campion are un început”.
Victor Hănescu continuă campania ”Orice campion are un început” la Bucureşti, după ce a dat startul la Curtea de Argeş, unde s-a întâlnit cu o mulţime de mici jucători de tenis multora donându-le echipament sportiv. Calendarul destinaţiilor din cadrul campaniei vizează cel puţin încă 8 mari oraşe ale României şi implicit mii de copii premiaţi şi motivati. ”M-am bucurat să văd fie antrenori, fie părinţi, că îmi apreciază eforturile, şi mă încurajează în continuarea proiectului. Îmi place ideea de a cunoaşte şi susţine cât mai mulţi juniori talentaţi din toate colţurile ţării. Pe această cale îi invit pe toţi cei care vor să fie alături de viitorii campioni ai României la întâlnirea din 23 noiembrie, de la ora 11.00, de la Club Voinicelu”, a declarat Victor Hănescu.