Victor Moldovan a contribuit la primele patru titluri de campioană a celei mai galonate echipe din fotbalul românesc. El avea în palmares și trei Cupe ale României.

Victor Moldovan

Victor Moldovan a jucat la CCA în perioada 1951 – 1958, timp în care a strâns 80 de partide în campionat și 25 de goluri. În Cupa României a avut 19 partide și a reșit 16 goluri.

A marcat două goluri cu Sheffield!

Victor Moldovan a făcut parte din prima generație de aur a celor de la Steaua (CCA), cea din anii 50, care, dincolo de trofeele interne, a reușit și un turneu legendar, în 1956, în Anglia. 

Victor Moldovan a contribuit la unul din rezultatele de excepție din acel turneu, 3-3 cu Sheffield Wednesday. Englezii conduceau cu 3-1, dar Victor Moldovan a egalat cu o „dublă de efect”.

„În primul meci n-am jucat. A fost 1-1 cu Arsenal. Am intrat cu Sheffield Wednesday, la pauză, deși eram încă bolnav. La pauză era 3-1. Am intrat și am dat două goluri. La unul, i-am driblat pe toți, și pe portar, apoi am intrat cu minge cu tot în poartă”, și-a reamintit Victor Moldovan în ultimul interviu acordat, în exclusivitate pentru „Libertatea”, în august 2017.

Victor Moldovan, în august 2017

Victor Moldovan, care rupsese orice legătură cu lumea fotbalului cu zeci de ani în urmă, și-a reamintit, în interviul acordat pentru „Libertatea”, cum se comporta dictatorul Nicolae Ceaușescu când venea la echipa pe care o simpatiza.

„Nicolae Ceaușescu venea după fiecare meci la noi, dar nu ne dădea indicații tactice cum face Becali. Ne mai zicea despre partid, despre orele de educație politică”, ne-a dezvăluit atunci Victor Moldovan.

A început ca portar

Jucătorul născut la Gherla pe 10 iulie 1927 a început fotbalul ca portar, dar s-a consacrat ca extremă. Desele accidentări l-au scos de multe ori din echipă și au obligat clubul să-i aducă o rezervă. Astfel, chiar la sfatul lui Victor Moldovan a fost adut Gheorghe Cacoveanu, cu care era concurent pe post.

Odată cu dispariția lui Victor Moldovan a plecat dintre noi întreaga generație de vis a „militarilor” din anii 50.

Iată-i pe componenții acelei echipe și anii între care au trăit:

Ion „Țop” Voinescu (1929 – 2018), Costică Toma (1928 – 2008), Vasile Zavoda II (1929 – 2014), Alexandru Apolzan (1927 – 1982), Victor Dumitrescu (1924 – 1997), Tiberiu Bone (1929 – 1983), Ștefan Onisie (1925 – 1984), Gheorghe Cacoveanu (1935 – 2001), Victor Moldovan (1927 – 2018), Gheorghe Constantin (1932 – 2010), Ion Alecsandrescu (1928 – 2000), Francisc Zavoda (1927 – 2011), Nicolae Tătaru (1931 – 2001),

Printre rezerve erau Traian Ivănescu, Iosif Bukkosy (1936 – 2006), Ion Ghibea și Gheorghe Staicu.

„Azi nu mai e fotbal, e ciubuc. Noi jucam numai de plăcere. Intram și vedeam 80.000 de oameni, ne ziceam că nu putem să ne facem de râs cu atâta lume. Acum totul e de vânzare, dă unul un gol, îi crește cota, e vândut. Noi, niciodată nu ieșeam beți, nu făceam ce fac fotbaliștii în ziua de azi.

Făceam antrenanemente pe terenuri de toate neamurile și cu bolovani. Și nu ne văitam. Nu m-am speriat de București, de tentațiile de aici.

Cine are dreptate dintre CSA și FCSB? Continuatoarea a fost echipa lui Becali, cu toate urmările pe care le-a avut acest lucru… Pe mine, de la club nu m-a mai căutat nimeni niciodată”
Victor Moldovan


INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ ZIDUL NEÎNCREDERII: Vreme de 6 luni, fetița de 5 ani a povestit că e agresată sexual de tată, dar a fost crezută abia când a început să deseneze. Judecătorii l-au găsit vinovat, dar nu i-au dat nici o zi de închisoare!

Gigi Becali a cumpărat cu un euro metrul pătrat și-l poate vinde cu 25, dar spune că va accepta orice preț al statului! “Eu trăiesc în creștinism, nu în capitalism”

 
 

Urmărește-ne pe Google News