„Mutu şi Tamaş revin, am anunţat de mult. Au fost excluşi trei jocuri, am considerat că este suficient. Am avut discuţii cu ei, m-a impresionat mai ales Mutu, care şi-a dorit foarte mult să revină şi acest lucru a contat foarte mult. Exemplul pe care l-au avut cu această excludere cred că este suficient ca să nu se mai repete. Este ultima şansă! Fiecare jucător trebuie să se încadreze în programul colectiv al echipei, pentru că fără disciplină nu pot fi obţine rezultate. Cred că ei au conştientizat acest lucru”, a spus Victor Pițurcă, luni, în cadrul unei conferințe de presă.
România întâlneşte, la 7 octombrie, pe Arena Naţională din Bucureşti, reprezentativa Belarusului.