În lupta pentru „adevărata” Steaua Bucureşti, Victor Piţurcă este de partea Armatei, el fiind convins că actuala echipă a lui Gigi Becali nu are nici o treabă cu echipa care cucerea CCE în 1986.

„Gigi Becali nici nu ştie cel aşteaptă. A venit timpul să plătească! Pe el nu l-a interesat nimic. A jignit toată lumea. Şi pe fostele glorii, şi pe suporteri. Fostele glorii nu-l suportă, nu-l înghit”, a declarat, la Dolce Sport, Victor Piţurcă.

Fostul selecţioner al naţionalei României a continuat: „Exemplul lui negativ a fost luat și de alți investitori: Mititelu, Borcea, Iancu, cel de la Piteşti (n.r. – Penescu). O parte din vină o am și eu, pentru că eu l-am adus la Steaua și apoi nu mai puteam să antrenez de el. Cu un astfel de om nu poți să antrenezi”.

”Dacă s-a decis că clubul lui Becali nu are dreptul de a juca în Liga 1, atunci clubul Armatei ar trebui să fie înscris imediat în prima divizie, trebuie să-și facă repede echipă.  Eu îmi doresc ca Steaua să redevină a suporterilor. Nu mai e a suporterilor de când a venit Becali și a avut impact puternic în fotbalul românesc. Exemplul lui negativ a fost luat și de alți investitori: Mititelu, Borcea, Iancu…O parte din vină o am și eu, pentru că eu l-am adus la Steaua și apoi nu mai puteam să antrenez de el. Cu un astfel de om nu poți să antrenezi. Acum el face echipa, schimbările, face transferurile. Becali șantajează oamenii pe care îi aduce la Steaua, pentru că îți dorești să antrenezi Steaua și accepți multe, dar la un moment dat nu mai poți și îți dai demisia.  Eu l-am certat pe Rădoi când l-a pus naș pe Becali și iată cum l-a tratat. Cred că a venit timpul ca Gigi să plătească pentru toate acestea”, a declarat Pițurcă, la Dolce Sport.

Fostul selecționer a anunțat că îl va sprijini pe Marius Lăcătuș pentru înființarea echipei de fotbal a CSA Steaua: ”Lăcătuș trebuie să facă niște eforturi, poate chiar și financiare. Nu trebuie să ne mulțumim cu echipă în liga a 4-a. Trebuie să revină în prima ligă, pentru că de acolo a fost furată. Eu o să pun pe tapet acest lucru, pentru că oricum nu am ce face. O să-i bat la cap și pe alții să se implice. Trebuie să facem totul ca această echipă să existe”.

Acronimul FCSB, contestat în în instanţă

Justiția i-a interzis recent lui Gigi Becali să mai folosească denumirea “Steaua”, astfel încât latifundiarul din Pipera anunțase că își va reboteza echipa “FC Star București”, ceea ce i-ar fi permis să păstreze inițialele FCSB.

Numai că Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei “Steaua” și al Ministerului Apărării Naționale a contestat acronimul FCSB la Tribunalul București.

Urmărește-ne pe Google News