Cel care a dezvăluit contractul pe care l-a semnat Federaţia Română de Fotbal cu Victor Piţurcă a fost patronul clubului Steaua, Gigi Becali. Acesta a declarat la Realitatea TV că fostul antrenor al Craiovei a cerut 2.000.000 de euro pentru cei patru ani în care va activa ca selecţioner. ”Cel mai mult contează zerourile. E vorba de cinci zerouri. Dacă vorbim de patru ani şi un pic, e vorba de şase zerouri, iar prima cifra e 2. Piţi a demonstrat că e bun ca selecţioner. E genul de om care riscă, care inventează. Daca va eşua, nu îi va fi afectată imaginea. Dacă reuşeste, însă, devine erou naţional”, a spus Becali.

Victor Piţurcă va avea ca obiectiv imediat formarea unei echipe competitive cu care să atace preliminariile Cupei Mondiale 2014. Noul selecţioner va avea, însă, misiunea de a califica echipa naţională la turneul final al Campionatului European din 2016.

Urmărește-ne pe Google News