În cei doi ani de când fosta amantă Vica Blochina l-a dat în judecată, pentru a recunoaşte copilul pe care-l au împreună, Victor Piţurcă a refuzat constant să apară în faţa judecătorilor. Ieri însă, la puţin timp după ce testul ADN a arătat că Edan e fiul său, selecţionerul a schimbat tactica şi s-a prezentat la Tribunalul Ilfov.
În lipsa Vicăi, care pe drumul către instanţă a făcut pană şi nu a mai putut ajunge în faţa judecătorilor, selecţionerul României a obţinut acceptul magistraţilor ca procesul să fie judecat în şedinţă secretă. Conform unor surse judiciare, în spatele uşilor închise, antrenorul naţionalei de fotbal a României ar fi recunoscut că testul ADN conţine adevărul şi anume că Edan e copilul său.

Fosta amantă nu a fost surprinsă

În aceste condiţii, selecţionerul s-ar fi arătat dispus să plătească puştiului pensie de întreţinere, însă nu mai mult de 4.000 de lei, ceea ce înseamnă aproape de 10% din suma (n.r. – aproape 9.000 de euro) stabilită iniţial de judecătorii de la Buftea. Contactată de reporterii ziarului Libertatea, Vica Blochina n-a părut surprinsă de solicitarea fostului său iubit.
“Mă aşteptam să facă asta, deşi scopul acestui proces nu e suma pe care el ar trebui legal să o plătească. Ştiu că, dacă el ar fi lângă fiul său, acestuia nu i-ar lipsi nimic, iar în condiţiile astea n-aş mai vrea nimic de la el”, ne-a declarat fosta balerină. Până la închiderea ediţiei, magistraţii de la Tribunalul Ilfov nu hotărâseră dacă acceptă sau nu cererea formulată de Victor Piţurcă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News