Prim-ministrul explică în această scrisoare că Guvernul susține inițiativa deoarece ar fi un avantaj și o posibilitate de promovare a țării noastre. Ponta este cunoscut ca un pasionat de automobilistică, a fost copilot și se pare că este și un susținător al echipei Forza Rossa, una dintre principalele favorite pentru obținerea unui loc în Campionatul Mondial de Formula 1 după ce FIA a deschis o procedură pentru atragerea unei noi echipe în circuit.
„În legătură cu posibilitatea participării în Campionatul Mondial de Formula 1 a unei echipe deţinute de o companie cu acţionari români şi capital românesc, sprijinită în calitate de sponsori de firme româneşti de prim rang, Guvernul României îşi exprimă deplina susţinere a unui asemenea proiect, cu efecte benefice în privinţa notorietăţii României (…) Afirmarea la nivel mondial a capacităţii şi notorietăţii companiilor româneşti reprezintă un obiectiv strategic al Guvernului României şi un element central al politicii statului român. De aceea, iniţiativa accederii unei echipe din România în Formula 1 este şi va fi sprijinită de autorităţile din România”, se arată în scrisoarea, semnată de premierul Victor Ponta, din partea Guvernului României cuprinsă în dosarul depus la FIA, potrivit Mediafax.
Discuțiile privind intrarea echipei Forza Rossa în cea mai importantă competiție automobilistică din lume au apărut după ce în urmă cu un an Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) a anunţat acceptarea candidaturii Haas Formula LLC și a menționat dosarul depus de echipa cu finanțare românească.
„FIA a lansat o procedură de selecţie pentru una sau mai multe echipe adiţionale de Formula 1 şi a primit oferte de un înalt nivel. În strânsă colaborare cu deţinătorul drepturilor comerciale, FIA a acceptat candidatura Haas Formula LLC şi efectuează investigaţii suplimentare pentru Forza Rossa”, preciza FIA într-un comunicat de presă.