Libertatea: Cum comentezi ce s-a întâmplat la acest prim termen al procesului?
Victoria Blochina: Cred că, din punct de vedere procedural, lucrurile decurg normal. Faptul că el nu a fost prezent e treaba lui. Am înţeles că a fost plecat cu naţională în străinătate, în turneul din Antalya (n.r. – Turcia). Eu sper să fie prezent la următorul termen, programat pe 1 martie.
Crezi că va fi un proces de durată?
Nu ştiu ce să spun, vom vedea. Dacă ar fi după mine, Victor Piţurcă ar trebui să-şi recunoască băiatul, iar acest proces să se încheie imediat. Dar sunt ferm convinsă că lucrurile nu vor sta aşa!
Totuşi, care crezi că sunt motivele pentru care nu ar vrea să-şi recunoască băiatul?
Chiar nu-mi explic! Noi am avut o relaţie de 16 ani. Pe perioada cât am fost împreună, am avut posibilitatea să cunosc un Piţi deosebit. E un om cu totul special, nu am ce să-i reproşez din acest punct de vedere. Mă gândesc că acum poate se simte încolţit cumva, de nu vrea să-şi recunoască băiatul. Poate că nu vrea să-şi rănească nici propria familie. E doar o supoziţie…
Chiar aşa, cum era Piţurcă în această relaţie?
Ca un adevărat părinte. Un om iubitor, tandru, atent…

Copilul îi spune tati

Pe Edan îl iubea?
Dumneavoastră ce credeţi? Nu numai că-l iubea, îl diviniza! Era înnebunit după copil. Sunt convinsă că în sufletul lui suferă că nu-l mai vede. Iar băieţelul era topit după el. Stătea numai în braţele lui. Edan suferă enorm că nu-l mai vede. Tot timpul mă întreabă: “Mami, unde e tati?”
Îl alinta în vreun fel pe copil?
El îi spunea “Ţuţica”, iar băieţul – “tati”…
Edan seamănă destul de bine cu Victor Piţurcă…
Este şi normal, doar e sânge din sângele lui! Chiar se supăra când prietenii care ştiau de relaţia noastră îl tachinau, spunându-i că băiatul seamănă mai mult cu mine. Tot timpul le răspundea: “Terminaţi cu prostiile. Edan îmi seamănă leit”. Chiar şi fratele lui Victor Piţurcă, Gină, a remarcat acest lucru. Îi aducea de fiecare dată aminte de momentele copilăriei, asigurându- ne că Edan este leit Piţi când era mic!
Ieşeaţi împreună?
Deloc. Era foarte precaut din acest punct de vedere. Am mers însă cu el în străinătate, în Germania, în Italia, în Austria. Doar noi doi!
Ce tabieturi avea?
Piţi e un om foarte atent cu el însuşi, are mare grijă de persoana lui. De la modul în care se îmbracă, la ce mănâncă şi cum se comportă. Se iubeşte mult pe sine. De câte ori ne vedeam, îi plăcea să stea liniştit, să povestim. Degaja tot timpul o energie pozitivă.
Ce obişnuiai să-i găteşti?
Îi pregăteam sushi. Îi place foarte mult.
S-a pus vreodată problema unui divorţ al lui?
Niciodată! El nu e omul care să rănească pe cineva.
Citeşte în Libertatea de mâine ce planuri are Piţi cu Edan

Urmărește-ne pe Google News