Galezul Lynn Howells, antrenorul echipei României, a declarat, marți, după victoria remarcabilă cu Canada, 17-15 (0-8) de la Cupa Mondială, că ”stejarii” nu au renunțat nicio clipă la gândul că vor învinge.

„Mă bucur că am reușit această victorie și mai ales că am reușit să revenim atât de bine în joc. Ceea ce a fost dezamăgitor pentru mine a fost că am jucat atât de slab în prima repriză. Știam ce avem de făcut în fața Canadei, aveam un plan de joc, pe care trebuia să îl respectăm. Știam că vom avea șansa să ne facem jocul în ultimele 20 de minute, nu am renunțat nicio clipă la ideea că nu vom putea învinge”, a declarat Howells la conferința de presă de după meciul de la Leicester, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Secundul Marius Tincu (stânga) a rămas lângă selecționerul Lynn Howells pentru a pregăti meciurile cu Canada și Italia, decisive pentru calificarea directă la CM 2019 din Japonia

 

”Așteptam doar o oportunitate ca ei să ne lase să ne facem jocul și când aceasta a venit, era clar că vom reuși să marcăm. Este o victorie importantă, pentru că ne ajută să mergem la meciul cu Italia cu un moral bun. Avem doar patru zile până la meci, pe care trebuie să îl pregătim cât mai bine. Am mai spus că pentru noi partida cu Italia va fi ca o finală, pentru că miza este prezența directă la următoarea Cupă Mondială, iar în rugby totul este posibil. Jucătorii trebuie să înțeleagă că e un meci împotriva unei echipe din primul eșalon valoric și să îi acorde atenția cuvenit”, a mai spus Lynn Howells.

Căpitanul Mihai Macovei, autorul celor două eseuri ale ”stejarilor”, le-a mulțumit suporterilor pentru încurajări, dar și lui Tincu, antrenorul cu înaintarea: ”Ne bucurăm de acești suporteri care au venit în tribune și vrem să le mulțumim și să le dedicăm lor victoria, pentru că ne-au încurajat până la final și au fost alături de noi. Dorim să îi mulțumim și lui Marius Tincu, care trece prin momente grele în familie, dar a ales să rămână alături de noi și vrem să îi dedicăm și lui victoria. Toți am jucat astăzi cu gândul la el”. Marius Tincu, antrenor responsabil de înaintare, a primit, luni, o veste tragică, mama lui a decedat.

Căpitanul Mihai Macovei (stânga) este un fel de Gică Hagi (dreapta) pentru naţionala de rugby a României

 

România a obținut primul succes în fața Canadei la Cupa Mondială, după ce precedentele două întâlniri, la edițiile din 1991 și 1995, fuseseră câștigate de reprezentanții ”frunzei de arțar”. ”Stejarii” au bifat a patra victorie consecutivă în întâlnirile directe cu nord-americanii.

În ultimul meci la Cupa Mondială 2015, România va întâlni formația Italiei, pe 11 octombrie, la Exeter, pe Sandy Park. Echipa care va câștiga această partidă se va califica direct la Cupa Mondiala din 2019.

Stejarii au învins Canada, cu scorul de 17-15, după o revenire de senzaţie, de la 0-15, marţi seara, la Leicester, în al treilea meci disputat la Cupa Mondială 2015 din Anglia şi Ţara Galilor.

Naţionala României a reuşit, marţi, cea mai importantă revenire într-un meci din istoria celor opt ediţi ale Cupei Mondiale, învingând reprezentativa Canadei, cu scorul de 17-15, după ce a fost condusă cu 15-0 în minutul 52 al partidei de la Leicester.

Pentru România au marcat Mihai Macovei (două eseuri) şi Florin Vlaicu (două transformări, o lovitură de penalitate).

Urmărește-ne pe Google News