La fiecare gol marcat, jucătorii lui Veszprem au ridicat pumnii, au privit în sus şi au trimis un sărut dedicând astfel toate reuşitele fostului lor coechipier dar şi celorlalţi doi colegi răniţi în incident, Zarko Sesum şi Ivan Pesici.
Încărcătura emoţională a făcut ca jucătorii unguri au terminat partida cu lacrimi în ochi, deşi câştigaseră. Suporterii au primit la intrarea în arenă tricouri imprimate cu chipul lui Marian Cozma, identice cu cele purtate la încălzire de jucătorii echipei maghiare dar şi steguleţele naţionale ale Ungariei şi României.
Dimineaţă, suporterii lui Veszprem au participat şi la un marş al tăcerii închinat memoriei handbalistului român, au aprins lumânări şi au plâns cu gândul la Cozma. Publicul i-a scandat de mai multe ori, în timpul meciului, numele fostului pivot şi au venit, în marea majoritate, îmbrăcaţi în tricouri cu numărul 8, cel purtat de român.
MKB Veszprem are două victorii şi o înfrângere în grupa a treia a Ligii Campionilor, acumulând patru puncte, după trei partide. Următorul meci pentru formaţia ungară este programat în 22 februarie, în deplasare, cu Montpellier HB (Franţa).