Iesenii au strans noua puncte dupa patru etape si zambesc malitiosi privind la cei cu buzunarele burdusite de bani care se afla in urma lor. Ultimele victime ale trupei lui Popa au fost Pandurii, dar succesul s-a conturat greu, cu ajutorul arbitrului Salomir.

Dupa o prima repriza torida in care golul lui Onofras din penalty (24) a fost aproape imediat anulat de reusita lui Vranjkovici (26), moldovenii au iesit de la cabine mai motivati. Bernard (59) si Cernoch (67-bara, 71) s-au aflat aproape de gol, dar salvarea a venit de la arbitrul Salomir, care a dat “11 m” la un fault comis de Dragomir asupra lui Cernoch in afara careului. Cadoul facut nu a fost refuzat de Balba, omul negru al Iasiului din aceasta saptamana aducand alte trei puncte de aur echipei fara bani din Copou.

Popa se roaga ca Poli sa nu ajunga pe locul I

Dupa joc, patronul Pandurilor, Marin Condescu, a criticat arbitrajul, declarand: “Pacat ca arbitrul a stricat meciul. A dat un „11 m” inexistent, al doilea, plus o multime de galbene fara sens. Cred ca nici in divizia judeteana nu s-ar da un asemenea penalty in conditiile in care, daca ar fi fost contact, acesta a fost la doi metri in afara careului”. De partea cealalta, tehicianul Iasiului, Ionut Popa, a “vazut” alt meci decat Condescu, precizand: “Daca mai dadeam patru-cinci goluri, era lejer. Pandurii nu au contat in repriza a doua. In ceea ce-l priveste pe Salomir, e un arbitru bun. Asta e o mare smecherie, sa acuzi arbitrii”. Referitor la evolutiile bune ale echipei, Popa a spus, in stilu-i caracteristic: “Sa fereasca Dumnezeu sa ajungem pe locul unu”.

Poli Iasi 2 : 1 Pandurii

  1. Branet 6
77. Buta 6
15. Bernard 6
3. Onut 6
24. Bordeanu 6,5
11. Onofras 6,5 
8. Gavatorta 7
14. Sfarlea 6
18. R. Miclea 6
20. Tincu 6
27. Cernoch 6
Antrenor: Ionut Popa
Schimbari: R. Miclea (52 Balba 6), Sfarlea (72 Ciubancan 6), Cernoch (79 Mitrovici).

1. Guso 6
14. Popete 5
3. A. Rus 6
4. Chibulcutean 5,5
7. I. Dragomir 6
17. Vancea 5
10. Vranjkovici 6,5
21. Fl. Stanga 5
23. Zoicas 5
9. Ad. Popescu 5
18. Jovanovici 5,5
Antrenor: Eugen Neagoe
Schimbari: Vranjkovici (59 Ursu 6), Ad. Popescu (65 D. Orac 5), Popete (75 Vatavu 5).

Au arbitrat: Marian Salomir (Cluj) 5 – Cristian Nica (Ploiesti) 6, Aurel Onita (Constanta) 6.

Au marcat: Onofras (24-pen.), Balba (75-pen.) / Vranjkovici (26)

 

Urmărește-ne pe Google News