Ploaia care s-a abătut asupra Brașovului a afectuat desfășurare manșelor de concurs de duminică. Astfel, după ce prima manșă a fost amânată mai bine de jumătate de oră, a doua a fost anulată din același motiv.
Cel care a profitat de această situație a fost Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer Evo 8), unul dintre pretentenții la titlul de campion absolut anul acesta, care a încheiat manșa în 2:40,597. Locul secund a a fost și cea mai mare surpriză și i-a revenit lui Istvan Soos (Subaru Impreza), cu 2:49,967, în timp ce al treilea a venit Costi Stratnic (Dacia STCC), cu 2:50,069.
Andrei Șerban, cu o mașină tracțiune față, Skoda Fabia, a obținut la rândul său un rezultat de excepție, locul 4, în timp ce Mihai Leu încheie și de această dată pe locul 5, menținându-se constant de la revenirea sa în competiții. De condițiile meteo au reușit să profite și Nicolae Ion, George Crețu, Călin Făgădar, Riccardo Tarabelli și Dragoș Savloschi, care s-au clasat în Top 10, câștigând puncte în clasamentul general.
Ploaia le-a dat peste cap planurilor unora dintre cel mai bine cotați piloți pentru a câștiga etapa. Campionul național absolut en-titre și totodată sărbătoritul zilei, Paul Andronic, deși a început bine ziua concursului, obținând al doilea timp în recunoașteri, a încheiat doar al 18-lea în manșa decisivă, evoluția sa fiind afectată de starea vremii. Totodată, vicecampionul și liderul după primele două etape, Andrei Dumitrescu, a fost doar al 16-lea, deși a fost cel mai rapid atât în recunoașteri, cât și în antrenamentele cronometrate.
Etapa a fost marcată și de două accidente, unul sâmbătă, iar al doilea duminică, în prima manșă de concurs, în urma cărora piloții Cosmin Gruba și Teodor Găină au abandonat cursa, dar se află în afara oricărui pericol.
În total, nu mai puțin de 84 de piloți au luat startul în runda pusă în scenă de Auto Blic.
Următoarea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop se va desfășura la Reșița, în perioada 30 iunie – 1 iulie 2018.
Mihai Leu revine la volan după 10 ani în Campionatul Național de Viteză în Coastă