Domagoj Vida a intrat într-un scandal politic, după meciul pe care Croația l-a câștigat la penalty-uri cu Rusia, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2018.

Actualul fundaș al lui Beșiktaș Istanbul, aflat lângă Ognjen Vukojevic, fost fotbalist la Dinamo Kiev, a publicat pe un site de socializare un filmuleț care a încins întreaga Rusie.

 

”Glorie Ucrainei!”, a strigat Vida, folosind practic numele unui cântec de luptă ucrainean. Mai mult, companionul său, Vukojevic, a adăugat: „Această victorie este pentru Dinamo şi pentru Ucraina”.

Vida a încercat să dreagă busuiocul

Cum este știută situația cel puțin tensionată între Rusia și Ucraina, prima fiind acuzată de al doilea stat de agresiune, acest mesaj nu a căzut deloc bine.

De altfel, imediat televiziunile din Rusia a preluat videoclipul postat de Vida, lucru care a inflamat spiritele în țara organizatoare a turneului final al CM 2018.

Imediat, Vida a încercat să dreagă busuiocul, precizând spășit: „E o victorie pentru Croaţia, politica nu are nimic de-a face. A fost o glumă. Am prieteni acolo de când jucam la Dinamo Kiev, nu am vrut să spun nimic altceva. Nu înţeleg de ce fanii ruşi nu pot accepta asta. Îmi place poporul rus, totul a fost doar o glumă”.

”Glumă” care însă nu a fost deloc gustată de FIFA, forul fotbalistic mondial anunțând că s-a demarat o anchetă în acest sens.

Acum, fundașul de 29 de ani așteaptă verdictul FIFA, el putând fi suspendat și, implicit, să rateze ultimele două meciuri ale Croaței la Cupa Mondială.

Vida are însă motive să fie optimist, într-un caz relativ similar, elvețienii Xherdan Shaqiri, Granit Xhaka şi Stephan Lichtsteiner au primit doar amenzi, după ce, la meciul din grupe cu Serbia, câştigat cu 2-1, primii doi jucători au sărbătorit golurile făcând un gest cu trimitere evidentă la vulturul aflat pe steagul Albaniei.


ULTIMA FOTOGRAFIE. Viața, pasiunile și povestea lui Florin Rotaru, pilotul de 36 de ani care a murit ieri în accidentul din Bărăgan

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News