Tadici a crezut că poate beneficia de faptul că meciul nu a putut fi filmat de către cameramanul FRH, din cauza unor probleme tehnice, dar nu ştia că gazdele înregistrau meciul cu o cameră proprie. El a contestat fiecare decizie luată împotriva echipei sale, dar spectacolul s-a declanşat cu adevărat, după ce arbitrii internaţionali Bogdan Stark şi Romeo Ştefan, cei care conduceau meciul, au îndrăznit să-l elimine din cauza limbajului colorat şi a ameninţărilor proferate.
Tadici a intrat în teren, a încercat să le aplice o corecţie fizică arbitrilor, dar s-a mulţumit până la urmă doar să le adreseze injurii şi s-a îndreptat spre masa oficialilor, cărora le-a ”urat”, de asemenea, ”de bine”. Cazul său va fi judecat de către Comisia de Disciplină a FRH. Antrenorul va fi suspendat drastic, deoarece oficialii meciului au notat în raportul de joc toate detaliile incidentului.