”Extratereștrii” au pfost învinşi cu 1-0, după un meci în care au avut patru bare. Primul ghinionist a fost Neymar, care a lovit transversala în minutul 11. În minutul 30, portarul Sergio a respins șutul lui Messi. Starul argentinian a avut a țintit și el bara.

În minutul 47, Neymar a avut din nou ghinion – bară!. Ocaziile gazdelor s-au răzbunat și fostul jucător al Barcelonei, Nalito, i-a pasat lui Larrivey, care a înscris al șaptelea său gol din acest sezon, în minutul 55.

Pentru Luis Suarez, acesta a fost primul meci pe ”Nou Camp”. Uruguayanul a ratat o ocazie uriașă în minutul 70. Bravo a respins șutul lui Nolito, iar Charles a reluat peste poartă în minutul 79.

În minutul 80, Messi a lovit din nou bara, din lovitură liberă. Ultima ocazie i-a aparținut lui Suarez. Celta obține prima victorie pe ”Nou Camp” din 1941.

În urma acestui rezultat, FC Barcelona a ”picat” pe locul 3 în clasamentul din Primera Division, cu 22 de puncte, la două ”lungimi” în spatele liderului Real Madrid. Mai mult, catalanii pot ajunge pe locul 5, dacă FC Sevilla va obţine astăzi măcar un punct pe terenul celor de la Athletic Bilbao, iar Valencia va câştiga, tot astăzi şi tot în deplasare, cu Villarreal.

VEZI AICI GOLUL PARTIDEI BARCELONA – CELTA VIGO

 

Alegeri Prezidențiale  – turul 2rezultatele finale BEC pentru președinția României!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere
Libertateapentrufemei.ro
Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere
Adevărul pur despre România divizată: cine mai poate uni națiunea și cum? Argumentele inatacabile ale unui expert ANALIZA
Adevarul.ro
Adevărul pur despre România divizată: cine mai poate uni națiunea și cum? Argumentele inatacabile ale unui expert ANALIZA
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Elle.ro
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României
Observatornews.ro
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României
Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI