În aceste condiţii, succesul obţinut de costaricani în faţa celeştilor poate să intre în categoria marilor surprize din istoria Mondialului. SportNews.ro vă prezintă care au fost precedentele ”bombe” care au ”explodat” la celelalte ediţii ale turneului suprem.
SUA – Anglia 1-0, 1950
Prima mare surpriză din istoria Cupei Mondiale s-a înregistrat pe 29 iunie 1950, la primul turneu final organizat după Al Doilea Război Mondial. La întrecerea găzduită atunci de Brazilia a decis să participe şi Anglia, care boicotase precedentele trei întreceri, din 1930, 1934 şi 1938. După un debut cu dreptul, 2-0 cu Chile, britanicii au întâlnit pe 29 iunie, la Belo Horizonte, reprezentativa SUA.
Înaintea meciului, ziarele engleze scriau că singurii din lume care nu ştiu să joace fotbal sunt eschimoşii şi americanii, dar pe teren, lucrurile au stat altfel. Yankeii au învins cu 1-0 o naţională a Angliei care avea în componenţă fotbalişti precum Alf Ramsey sau Stanley Matthews! Unicul gol al partidei a fost înscris de Joe Gaetjens, un student de origine haitiană!
[responsive-video player=”youtube” identifier=”U4ESTvxyqsI” autoplay=”0′]
Coreea de Nord – Italia 1-0, 1966
La ediţia din 1966 a Cupei Mondiale, găzduită de Anglia, a ajuns, în premiră, şi naţionala din Coreea de Nord. Componenţii echipei erau priviţi cu deosebit interes de către englezi, atât prin prisma faptului că erau primii din Asia care jucau la turneul suprem, dar şi pentru că veneau dintr-o ţară comunistă, condusă de celebrul dictator Kim Ir-Sen.
Coreea de Nord a debutat cu stângul la Mondialul din 1966, 0-3 cu URSS, iar în cel de-al doilea meci, cu Chile, a reuşit să ”smulgă” o remiză (1-1) în ultimele minute de joc. A urmat însă jocul cu Italia, unde nord-coreenii au obţinut o victorie incredibilă, 1-0 (gol Pak Doo-Ik), şi au acces în ”sferturi”. Unde au fost aproape de o altă mare surpriză, conducând Portugalia cu 3-0, dar sfârşind prin a ceda, 3-5. Patru dintre cele cinci goluri ale lusitanilor au fost înscrise de marele Eusebio.
[responsive-video player=”youtube” identifier=”yhiYjKWsMq4′ autoplay=”0′]
România a păţit şi ea o mare ruşine
Organizatorii ediţiei din 1938 a Cupei Mondiale, găzduită de Franţa, au decis ca toate partidele să se dispute în sistem eliminatoriu. Naţionala României, care fusese prezentă şi la precedentele două turnee finale, din 1930 şi 1934, urma să înfrunte în primul tur anonima Cuba. Deşi erau cotaţi ca mari favoriţi, tricolorii n-au reuşit decât un rezultat de egalitate, 3-3, în partida disputată pe 5 iunie, la Toulouse.
Conform regulamentului de atunci, meciul s-a rejucat peste patru zile. Iar tricolorii au ”zbârcit-o” şi mai rău, cedând, scor 1-2, în faţa cubanezilor şi întorcându-se acasă cu coada între picioare! Acel eşec este privit şi în ziua de astăzi drept cel mai ruşinos din istoria naţionalei României.
[responsive-video player=”youtube” identifier=”FM-aG_NBbmU” autoplay=”0′]