Meciul, disputat pe o arenă mult prea mică pentru nişte orgolii atât de mari, a debutat în forţă. Mai întâi, Torje (3) a trimis în transversală, pentru ca, peste un minut, Nicoliţă să fie agăţat clar în careu de Moţi, fără ca arbitrul să acorde 11 metri. A fost momentul care a declanşat iureşul roş-albaştrilor. Rând pe rând, Surdu (6), Nicoliţă (8) şi Gardoş (14) au ratat din situaţii bune, pentru ca inevitabilul să se producă în minutul 24. Atunci, N. Dică a executat perfect o lovitură liberă de la 20 de metri, lăsându-l fără replică pe Bălgrădean. Trezită din pumni, Dinamo a ripostat, egalând tot dintr-o lovitură liberă, executată perfect de Torje (33).
Fanii au aprins torţe în tribune
Până la pauză, Bilaşco (28) şi Gardoş (33) au irosit ocazii importante. Au fost însă “răzbunaţi” de Bărboianu (50), care a reluat imparabil în propria poartă! Imediat şi-au făcut apariţia şi torţele în tribune. Meciul a fost oprit şi managerul Stelei, Mihai Stoica, a fost trimis lângă suporteri, pentru că a intrat pe teren. Însă fanii nu s-au potolit până nu l-au încurcat pe Torje (59), aruncând cu o torţă spre el! Războiul din tribune s-a mutat pe teren, unde jucătorii s-au contrat, dar fără rezultat, pentru că arbitrul le-a refuzat “câinilor” (90+5) un penalty la un henţ comis de Emeghara. Finalul a adus Stelei, după 12 ani de aşteptare, Cupa României.
Bătaie între suporteri în Piaţa Sfatului
Spiritele s-au încins la maximum, ieri, în Braşov, înaintea finalei Cupei României. Aproximativ 50 de membri aparţinând galeriilor celor două cluburi bucureştene s-au alergat pe străzi şi s-au încăierat în Piaţa Sfatului din centrul oraşului ardelean, acolo unde microbiştii au putut urmări, aseară, meciul live pe un ecran gigant. În urma incidentelor, 16 fani ai celor două echipe au fost reţinuţi şi sancţionaţi cu câte 100 de lei.
Vezi comentariul live al partidei