Mureşan este învinuit pentru lovitura cu cotul aplicată lui Rusescu, iar lui NDoye i se reproşează piciorul dat în cap lui Keşeru, precum şi faptul că în timpul jocului şi-a provocat adversarii, dar şi declaraţiile de după meci. Cazul va fi judecat miercuri.

Gabi Mureşan (32 de ani) a acordat un interviu pentru SportNews.ro în care îşi recunoaşte greşeala, dar susţine că nu l-a lovit intenţionat pe Rusescu.

SportNews.ro: Gabi, Steaua a cerut suspendarea ta şi a lui NDoye între 16 şi 24 de etape. Ce zici?
Gabriel Mureşan:
Am văzut şi eu reluarea fazei în care l-am lovit pe Rusescu. Se vede foarte urât. Îţi spun însă că pe teren nu a fost duritatea care s-a văzut de la televizor. N-am dat cu cotul. Am lovit cu mâna din lateral. L-am atins sub ochi, unde pielea e mai subţire. Dar, degeaba mai vorbesc acum, nu am nicio scuză. Dacă cei de la comisie vor decide că sunt vinovat stau pe margine cât trebuie. Dar nu văd de ce!

Ai vorbit cu Rusescu după meci?
Nu am numărul lui, dar i-am transmis scuzele mele prin Luchin. Îmi pare de accidentarea provocată lui Rusescu, dar repet, n-am avut intenţia să-l scot din joc. Niciodată nu îmi propun să-mi scot din joc adversarii, pentru că ştiu că şi mie mi se poate întâmpla. Şi eu am luat o grămadă de coate în cap. Tănase m-a lovit în ureche, dar nu m-am plâns. Rusescu nici n-a vrut să sară la cap. Dacă ştiam ce întâmplă nu mai săream nici eu.

”Fotbal e sport de contact, nu e şah”

Aţi intrat pe teren montaţi să-i călcaţi pe cap, cum se spune, pe stelişti?
Nici vorbă. N-au fost intrări dure. Doar lovitura mea şi intrarea lui NDoye, care l-a prins pe jos pe Keşeru. Până la urmă, fotbalul este un sport de contact, nu e şah! După ce mi-a dat galben, i-am zis arbitrului că meritam roşu. Însă, crezi că dacă ar fi văzut intenţie nu m-ar fi eliminat. Pe mine nu m-a iertat nimeni.

”Îmi pare rău de Rusescu, că nu poate juca, dar nu şi de Steaua. Au fost şi ei dezavantajaţi o dată şi acum face atâta caz. Când au fost avantajaţi de atâtea ori, n-au mai zis nimic”, Gabriel Mureşan – ASA Tg. Mureş

 Prin stilul tău agresiv ţi-ai creat o imagine de dur.
Toţi mă acuză, dar dacă era invers nu se mai făcea atâta caz. Chiar s-ar fi bucurat unii. Dar e Steaua la mijloc, iar 90 la sută din microbişti ţin cu Steaua. O să am grijă de acum înainte, când sar la cap să îmi ţin mâinile în aşa fel încât să nu mai lovesc adversarul.

Cum i-ai simţit pe stelişti? Se pot considera deja campioni?
Nici vorbă! Mai este mult de jucat şi sunt şi alte echipe bune care le mai poate lua puncte. I-am simţit puţin cam obosiţi. E greu să joci din trei în trei zile, iar echipele noastre nu sunt obişnuite cu ritmul ăsta. Pentru noi este o victorie mare, care ne-a ajutat să rămânem în primele cinci-şase locuri. Botoşani câştigase, era momentul să câştigăm şi noi.

 

 

Urmărește-ne pe Google News