În timp ce alți puști de vârsta lui fug deja după fetițe pentru a le fura un pupic, Laur Jr. nici nu vrea să audă de fete, ci este atras doar de fotbal.
„Niciuna nu vrea să fie prietena mea. Nu am timp. Eu mai întâi mă uit la fotbal, după la școală și apoi la fete. Dacă vine o fată la mine îi spun că am alte chestii la care să mă gândesc”, ne-a declarat Bebe.
De aceeași părere este și mama lui, care l-a și dus de mic pe terenul de fotbal. „Fotbaliștii nu au timp să știi. Are mult prea multe lucruri de care trebuie să se preocupe, carieră în primul rând, trebuie să ajungă un mare fotbalist, după care are tot timpul din lume. Dacă muncește de acum va ajunge mare”, a completat și Anamaria Prodan.
Anamaria Prodan își impresariază deja fiul, dar fără bani
Bebe iese însă de pe terenul de fotbal pentru a-și însoți părinții la diverse evenimente mondene, însă o face doar atunci când are puțin timp liber. „Depinde cum am timp și meciuri. Acum o să încep cantonamentele și am început și campionatul, deci am mai multe meciuri”, a mai spus puștiul, completând că nu acceptă să vină mereu la evenimente pentru că nici Prodanca nu vine la toate meciurile lui. „Mami nu vine la toate meciurile mele”, a mai spus Bebe.
„Nu am timp să merg la toate meciurile și i-am spus și lui, ca și copiiilor celorlați, că voi merge când ei vor fi numărul unu. Atunci am să fiu atât de mândră că am să plutesc”, ne-a declarat soția lui Laurențiu Reghecampf, subliniind faptul că totuși, cariera lui este în mânile ei. „Doar mama e impresarul meu. Și când o să am bani o să-i iau tot ce vrea ea”, confirma tânărul fotbalist. „Mama o să fie pe viață și încă 10 vieți am zis noi, nu?”, a spus și Prodanca.
FOTO: Adrian Manolache
Citește și: VIDEO EXCLUSIV. Anamaria Prodan a încurcat-o. Are interdicție la fuste scurte și decolteuri adânci!