Chiar dacă de cele mai multe ori, ”așchia nu sare departe de trunchi”, ei bine, Emma și Alesia, cele două fete ale lui Ilie Năstase, din căsnicia cu Amalia, nu au nicio treabă cu tenisul. Ambele însă fac sport și chiar destul de bine. Surpriză însă! Acestea sunt campioane la fotbal, precum și la baschet.
”Nu-i calcă pe urme, din păcate, la tenis. Amândouă fac însă sport, sunt în echipa școlii de baschet și de fotbal. Și sunt și campioane europene pe școlile americane. Ema, la fotbal, iar Alesia la fotbal și la baschet”, a dezvăluit Amalia Năstase, pentru Libertatea.
Cele două fiice ale lui Ilie Năstase merg foarte bine și la școală. Ambele își fac lecțiile singure, iar mama lor nici măcar nu le controlează. Asta pentru că, Amalia Năastase știe ce are acasă.
”Alesia are înclinație spre artă, iar Emmei îi place arhitectura”, ne-a mai spus fosta soție a lui Ilie Năstase.
Fetele lui Ilie Năstase sunt răsfățate de tatăl lor
Chiar dacă ambii și-au refăcut viața, Amalia și Ilie Năstase au rămas în relații foarte bune, de dragul copilelor lor.
”Un tată se implică toată viața. Le iubește foarte mult. Le răsfață, el e partea care le răsfață, le cumpără orice, le îndeplinește orice dorință, la care mama zice stop, ăsta e rolul lui”, a spus Amalia Năstase pentru Libertatea. Aceasta a adăugat că ea e cea care obișnuiește să fie un pic mai dură cu Emma și Alesia. ”Mami mai pune limite, la haine, la cheltuieli. Fetele știu foarte bine cu ce să se îmbrace, chiar mă surprind cât de bine știu să-și aleagă hainele”, a mai spus Amalia Năstase.
CITEȘTE ȘI:
Amalia Năstase e plinuță și recunoaște! ”Nu am avut timp și pentru mine!”
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!