Românul Cosmin Moți a fost integralist la Ludogoreț. Pentru fostul fundaș dinamovist, acesta este cel de-al patrulea trofeu câștigat cu echipa de la sud de Dunăre. De două ori a cucerit campionatul, o dată Supercupa și o dată Cupa.  Ceilalți doi români care activează la campiona Bulgariei, Srgian Luchin si Alexandru Curtean au fost și ei  titulari la Botev, însă al doilea a fost schimbat în minutul 79 cu Pedro.

Foștii petroliști Hamza Younes și Ferebory Dore au evoluat și ei pentru Botev Plovdiv, însă aceștia nu au reușit să puncteze. Când mai erau de jucat 30 de minute, fanii lui Botev au declanșat ”infernul”, aprinzând zeci de torțe în peluză, motiv pentru care centralul partidei a oprit minute bune partida.

Partida a degenerat, iar ultrașii echipei lui Curtean și Luchin au dat foc la stadion și au intrat pe teren. 17 minute jocul a fost suspendat.  În minutul 118, când Vieira a fost eliminat de la Botev, fanii au explodat și jocul a fost suspendat din nou.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News