- Dacă nu aș fi reușit în fotbal aș fi practicat baschetul. Sun fan baschet, urmăresc baschetul. Mă și joc pe playstation NBA. Când eram în școală practicam destul de des.
- Știam să lovesc mingea cu ambele picioare din prima zi de când am mers la fotbal. Nu m-am culcat pe o ureche și am lucrat să-mi îmbunătățesc tehnica și lovirea mingi. Chiar sunt curios dacă am dat mai multe goluri stângul sau cu dreptul.
- Toată familia l-am încurajat pe tata să preia și funcția de antrenor la Viitorul. A fost acel moment când Viitorul a început sezonul foarte, foarte slab. Cred că în primele 5-6 etape scosese un rezultat de egalitate, schimbase antrenorul și dorea să aducă pe cineva nou la echipă. Îl refuzase, cred că, vreo 4-5 antrenori. Eu împreună cu familia i-am dat ideea, atâta timp cât lui îi place atât de mult fotbalul, e pasionat și este așa de implicat la echipă, de ce să nu fie el antrenor. Am fost lângă el, i-am spus de ce nu, și uitați că s-a ajuns la rezultate incredibile, ca în 10 ani să câștigăm campionatul și Cupa României.
- Jucător român preferat care activează în străinătate: Răzvan Marin. Este la cel mai înalt nivel, a ajuns la un club imens. A avunt un sezon incredibil, cu statistici de atacant, deși el joacă mijlocaș.
- Ultima carte citită: biografia lui Kevin Hart. Nu mi-a recomandat-o nimeni. El este unul dintre modelele mele în viață. Nu am găsit-o în țară, dar am profitat de faptul că sora mea a fost în America și a reușit să mi-o cumpere de acolo. Aș recomadat-o pentru că în carte povestește că indiferent ce situație financiară are familia ta sau câtă susținere ai din partea familiei poți să faci orice atâta timp cât tu îți dorești să ajungi la un anumit nivel, să fii cel mai bun în orice domeniu. Cartea te motivează că poți reuși.
6. Cel mai important lucru pe care l-am învățat în Italia a fost să fiu profesionist. Cu să te pregătești pentru antrenament și cum să termini un antrenament. Adică să te refaci sută la sută fizic și mental pentru a doua zi.
7. Cel mai frumos gol marcat: cel din corner, din meciul cu Bosnia, la tineret. Mi-am dat seama că mă ajută vântul.
8. Cum se motivează înainte de meci. De mic am avut mentalitatea că intru pe teren cu gândul că sunt cel mai bun. Dacă gândesc altfel, aș pierde din start duelul cu adversarul direct.
9. Mă antrenez 5-6 ore pe zi. Seara mă recreez, merg la un film, la un restaurant bun, să mănânc o mâncare bună. Seara odihnă, ca să fiu pregătit pentru a doua zi.
10. Hobby: baschet. Îmi place să joc, mai ales în vacanță. Mă și mențin fizic.
Ianis Hagi a considerat că întrebarea despre ultima carte pe care a citit-o a fost cea mai interesantă, astfel că autoarea ei a fost recompensată cu un tricou al echipei naționale.