Pentru a marca cum se cuvine acest ultim meci pe istorica arenă, clubul german a paracorefat un meci amical împotriva olandezilor de la FC Groningen. Adversarul nu a fost ales la întamplare,  cele două echipe confruntându-se în 1991 în Cupa UEFA. FC Rot-Weiß se impunea cu scorul de 1-0 şi reuşea atunci să o elimine pe Gronigen din cupele europene.

Galeria gazdelor, ”Erfordia Ultras” s-a mobilizat exemplar pentru acest eveniment din istoria clubului lor şi au reuşit să strângă în doar câteva luni, suma de 10.000 pentru a putea face o coregrafie impresionantă.

Sloganul ales pentru a însoţi coregrafia a fost Cândva ai fost martor la victoriile şi lacrimile noastre. Ne vom aminti mult timp de-acum încolo de strălucirea ultimelor tale zile!”. Mesajul emoţionant a fost scris pe un banner de 100 m.

De asemenea, ultraşii nemţi au realizat înainte de începerea partidei, un show legal  de pirotehnie, spectacol ce a transformat bătrâna arenă într-un adevărat ”infern” de lumină şi culoare.

Pe acelaşi loc, se va construi  un alt stadion modern, la standarde care să corespundă actualelor norme UEFA. Din actuala arenă, va rămâne doar tribuna mare şi stâlpii de nocturnă. 

Partida amicală s-a încheiat cu scorul de 1-1.

Alegeri Prezidențiale  – turul 2rezultatele finale BEC pentru președinția României!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere
Libertateapentrufemei.ro
Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere
Adevărul pur despre România divizată: cine mai poate uni națiunea și cum? Argumentele inatacabile ale unui expert ANALIZA
Adevarul.ro
Adevărul pur despre România divizată: cine mai poate uni națiunea și cum? Argumentele inatacabile ale unui expert ANALIZA
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Elle.ro
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României
Observatornews.ro
Rezultate finale alegeri prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan este noul preşedinte al României
Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2025. Balanțele au nevoie de un motiv solid pentru a menține armonia din propria existență și a evita noi frustrări

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI