Libertatea: MM, ce-i cu povestea cu torţele?Mihai Stoica: Ceea ce s-a întâmplat înaintea meciului e premieră în fotbalul mondial. Jucătorii de la Dinamo au introdus materiale pirotehnice în mingi şi în fulare şi le-au aruncat în galerie.Ai probe contra lor? Avem probe video şi am depus un memoriu în ceea ce priveşte această situaţie incredibilă! Va fi analizat joi. Toate gesturile lor sunt filmate, am ataşat dovezile protestului nostru! Mingile aruncate de dinamovişti erau mai grele decât cele medicinale, de abia puteau fi trimise în peluză de către jucători! Chiar aşa am ajuns, să conducă Dinamo fotbalul românesc?!Dacă ar fi adevărat, de ce crezi că au făcut aşa ceva fotbaliştii de la Dinamo? Pentru a crea probleme în desfăşurarea partidei! Odată şi odată trebuie să se facă ordine în ţara asta! Fotbaliştii de la Dinamo trebuie să plătească! FIFA şi UEFA fac o campanie foarte agresivă împotriva violenţei pe stadioane, dar uite ce se întâmplă pe o arenă din România la derby-ul nostru!Steaua a fost amendată cu 15.000 de lei pentru slabă organizare. Ce să fi făcut, să-i fi căutat pe Torje şi pe Bălgrădean în bagaje?!Ce măsuri ar trebui luate? Măsuri foarte drastice, pentru că altfel jucătorii vor introduce topoare şi cuţite pe stadion, ăsta e următorul pas al dinamoviştilor! Să facă puşcărie, dacă asta spune legea! Ceea ce au făcut ei, e infracţionalitate! Au vrut să ne dea foc la stadion! Jucătorii lor au vrut să dea foc ca să nu se joace meciul!Aţi solicitaţi câştigarea meciului la masa verde? N-am solicitat nimic! Comisiile trebuie să decidă dacă se va da meci pierdut la masa verde. Dar, dacă nu ne vor da câştig de cauză, ne ducem la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Elveţia. Cert e că au vrut să dea foc stadionului!Vinovaţii pot fi interzişi pe stadioane şi pot face închisoare între 6 luni şi 7 ani Conform Legii nr. 4 /2008 privind combaterea violenţei la competiţiile sportive, la art. 35 (alin. 1) e prevăzut: “Încercarea de a introduce, deţinerea sau folosirea în incinta arenei a obiectelor artizanale pe bază de amestecuri pirotehnice (…) constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit art. 31 alin. (21) din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Se poate dispune faţă de învinuit (…) interzicerea accesului la competiţii de la un an la 3 ani! Transportul materialelor (…) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Când fapta se referă la o cantitate mai mare de 1 kg (…) pedeapsa e de la 2 la 7 ani”. Legea se aplică tuturor, nu doar suporterilor!Mitică: «Nu va fi 0-3» Şeful LPF, Dumitru Dragomir, a explicat: “Nu ştim unde să încadram ceea ce s-a întâmplat, trebuie să căutăm în regulamente. Nu se pune problema pierderii meciului cu 3-0. S-a aruncat o fumigenă şi din partea Stelei, dar şi din partea lui Dinamo. Fiecare conducător e subiectiv, să ţină cu echipa lui, dar meciul nu a fost întrerupt, nu au fost incidente, deci nu va fi un rezultat la masa verde”.Badea e ironic: «Cine e MM?!» Nicolae Badea, şeful CA al lui Dinamo, a întâmpinat cu multă ironie acuzele steliştilor: “Cine e acest domn care acuză? Eu l-am văzut doar la schimbări! E jenant, numai asta nu se invocase în arsenalul de argumente pseudofotbalistice! O să le spunem jucătorilor să nu poarte nici iarna fulare, să nu se mai interpreteze! Este exclusă o asemenea ipoteză, ca jucătorii să lea dea petarde suporterilor”.Acesta este depozitul de «muniţii»?Magazinul oficial al lui Dinamo, situat chiar în faţa arenei din Şos. Ştefan cel Mare, pare cel mai liniştit loc din Bucureşti, la mai puţin de o zi după meciul cu Steaua. O doamnă cumsecade se opreşte din aranjarea tricourilor pe umeraşe pentru a fuma o ţigară, dar continuă să privească suspicioasă către suporterul intrat din senin în magazin pentru a se uita la raftul cu fulare. Doar 15 mai stau înşirate pe stativul din fier, alături de şepci, treninguri şi alte obiecte promoţionale mărunte, într- o linişte senină, tulburată doar în preajma meciurilor jucate de “câini” pe teren propriu. Angajaţii magazinului nu au fost suspicioşi nici luni, atunci când oficialii dinamovişti au comandat mingi de joc şi fulare cu însemnele clubului pentru a le arunca fanilor înaintea meciului cu Steaua, deoarece gestul fusese repetat şi altă dată, fără a exista incidente precum cele reclamate de oficialii Stelei. Poate că nu este totuşi vina ultraşilor că acela a rămas, împreună cu golul lui Torje, singurul moment memorabil al jocului.