La câteva ore după momentul şocant, organizatorii turneului au remis un comunicat care a sporit nedumerirea fanilor, menţionând că problema jucătoarei nu a fost cauzată de caldură.
„Victoria Azarenka a abandonat meciul cu Dulko şi a acuzat puternice dureri de cap. A fost transportată la un spital din apropiere pentru diagnosticare. Din respect pentru intimitatea jucătoarei, nu vă putem oferi mai multe detalii. Cu toate astea, vă putem anunţa că problema nu a fost cauzată, în principal, de căldură”, se arată în comunicatul organizatorilor.
Jucătoarea din Belarus a trimis şi ea un comunicat pentru a-şi linişti suporterii, precizând că a suferit o contuzie după ce a căzut, înainte de meci, în sala de forţă, şi s-a lovit la cap. „În timp ce îmi efectuam încălzirea la sala de forţă pentru meciul cu Gisela Dulko, am căzut şi m-am lovit la braţ şi la cap. Am fost verificată de echipa medicală înainte de a intra pe teren şi monitorizată pe tot timpul partidei. M-am simţit din ce în ce mai rău, resimţind dureri de cap şi o senzaţie de ameţeală. M-am simţit slăbită încă dinainte să mă prăbuşesc şi începusem să am probleme şi cu vederea. Am fost dusă la spital pentru analize şi s-a aflat că am suferit o comoţie”, a declarat Azarenka.
În momentul în care Azarenka a clacat, scorul era de 5-1 în primul set pentru Dulko, şi trecuseră doar 34 de minute de la începutul jocului.
Se pare că Azarenka, îmbrăcată într-un echipament complet negru, a fost foarte afectată de căldura de la New York şi a primit imediat ajutorul medicilor turneului.
Victoria Azarenka, în vârstă de 21 de ani, o eliminase în primul tur al competiţiei din SUA, pe românca Monica Niculescu, scor 6-0, 5-7, 6-1.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!